Etapa a XI-a din Liga a doua propune 3 nume cunoscute la centru:
Sebastian Colțescu, Alexandru Deaconu și Istvan Kovacs. Toți cei
trei arbitrii au fost delegați în Seria de Vest.
Astfel, Sebastian Colțescu a fost delegat la un nou meci din
liga 2, de această dată la derby-ul județului Argeș, unde va fi
ajutat de Mihai Iliescu și Radu George.
După o prestație mai slabă la Ploiești, la un meci în care era
aproape să fie luat la bătaie de olteanul Trică, Alexandru Deaconu
a fost desemnat în această etapă să conducă ostilitățile dintre
două echipe cu tradiție în Seria a Doua. Acesta a fost delegat la
CSM Râmnicu Vâlcea – FCM Târgu Mureș și va fo secondat de
asistenții Eduar Crângașu și Valentin Marinescu.
În schimb, Istvan Kovacs a făcut un pas înainte. Dacă acum
câteva săptămâni arbitra în porumb, la un meci din liga a patra, în
această etapă a fost desemnat de CCA la Șimleul Silvaniei, unde
echipa locală dă piept cu CS Otopeni.
Iată lista completă a arbitrilor și asistenților din etapa a
XI-a:
Seria
I:
VICTORIA BRĂ‚NEȘTI – TRICOLORUL BREAZA
Arbitru: Cătălin Popa (Pitești); Asistenți: Paul Dimancea
(Constanța) și Speranța Popescu (București)
PETROLUL PLOIEȘTI – CSM RÂMNICUL SĂ‚RAT
Arbitru: Emil Voicu (Bacău); Asistenți: Adrian Udrea și Mihaela
Popescu (ambii din Târgu Jiu)
SPORTUL STUDENȚESC – DUNĂ‚REA GALAȚI
Arbitru: Daniel Decă (Brăila); Asistenți: Bela Szoke (Constanța)
și Valentin Cristea (Călărași)
FC SNAGOV – DELTA TULCEA
Arbitru: Mugurel Vădan (București); Asistenți: Liviu Ciubotariu
(Galați) și Daniel Hulubei (Vaslui)
CETATEA SUCEAVA – SĂ‚GEATA STEJARU
Arbitru: Ionel Ivan (Brăila); Asistenți: Vladimir Urzică (Piatra
Neamț) și Ferencz Tunyogi (Zalău)
FC BOTOȘANI – DINAMO II BUCUREȘTI
Arbitru: Mihai Marcu (Oradea); Asistenți: Radu Timar (Margita)
și Joszef Fodor (Odorheiu Secuiesc)
DUNĂ‚REA GIURGIU – GLORIA BUZĂ‚U duminică, ora
11.00
Arbitru: Adrian Stănescu (București); Asistenți: Andrei
Constantinescu (București) și Lucian Sărbu (Focșani)
FARUL CONSTANȚA – FCM BACĂ‚U duminică, ora
11.00
Arbitru: Mihai Ene (București); Asistenți: Claudiu Florea
(București) și Elena Mușețoiu (Câmpulung Muscel)
CONCORDIA CHIAJNA – STEAUA II BUCUREȘTI duminică, ora
13.00
Arbitru: Cătălin Neagu (Poenari); Asistenți: Dan Ilieș și Bogdan
Hârlab (ambii din Brașov)
Seria
II
CFR TIMIȘOARA – GAZ METAN CFR
Arbitru: Teodora Albon (Cluj); Asistenți: Florin Potora (Turda)
și Florin Hanca (Aiud)
FORTUNA COVACI – MINERUL LUPENI
Arbitru: Marius Constantinescu (Craiova); Asistenți: Stelian
Slabu (Brașov) și Daniel Mitruți (Craiova)
FC SILVANIA – CS OTOPENI
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); Asistenți: Istvan Nagy (Cluj) și
Flaviu Damaschin (Timișoara)
BIHOR ORADEA – FC BAIA MARE
Arbitru: Romulus Pop (Târgu Mureș); Asistenți: Costin Florescu
(Satu Mare) și Gabriel Dan (Timișoara)
CSM RÂMNICU VÂLCEA – FCM TÂRGU MUREȘ
Arbitru: Alexandru Deaconu (București); Asistenți: Eduard
Crângașu (Ploiești) și Vasile Marinescu (București)
UNIVERSITATEA CLUJ – FC DROBETA
Arbitru: Ștefan Erdei (Oradea); Asistenți: Marian Loghin
(Pașcani) și Bogdan Gheorghioiu (Timișoara)
JIUL PETROȘANI – MUREȘUL DEVA
Arbitru: Dan Monea (Cluj); Asistenți: Ciprian Geambazu (Bușteni)
și Emil Cristea (Arad)
DACIA MIOVENI – FC ARGEȘ ora 17.00
Arbitru: Sebastian Colțescu (Craiova); Asistenți: Mihai Iliescu
(Craiova) și Radu George (București)
UTA ARAD – ARIEȘUL TURDA ora 18.00
Arbitru: Adrian Comănescu (București); Asistenți: Marius Nicoară
(Băile Herculane) și Silviu Haramuz (Reșița)