Istvan Kovacs a fost huiduit chiar la el acasă

12 May. 2010, 13:11 Arbitri

UPDATE
21.20:
Meciul arbitrat de Istvan Kovacs nu a fost
unul ușor, arbitrul FIFA având probleme atât cu spectatorii, cât și
cu natura. Astfel jocul a fost întrerupt din cauza ploii și
grindinei care s-a abătut asupra terenului de joc. Mai mult, Kovacs
a fost nevoit să suporte scandările și înjurăturile venite dinspre
suporterii celor două echipe, chiar la el acasă.

Zi plină în fotbalul județean. În această după amiază sînt
programate partidele din cadrul sferturilor de finală din cadrul
Cupei României, faza județeană.

Meciurile se vor disputa pe terenuri neutre, la Carei, Negrești
și Satu Mare, pe stadionul Olimpia.

Cu siguranță cel mai așteptat joc e cel de la Carei dintre
deținătoarea trofeului și totodată liderul seriei A a Ligii a 4-a,
Gama Homoroade și Olimpia Căuaș, revelația sezonului în seria
B.

Iar AJF-ul a ținut să onoreze acest derby al sferturilor prin
delegarea la centru a arbitrului FIFA Istvan Kovacs. Acesta vine
după o săptămînă de foc în care a arbitrat derby-ul FC Argeș- Dacia
Mioveni din B2 și FC Vaslui- Steaua din cadrul etapei a 32-a a
Ligii 1.

Istvan Kovacs va fi ajutat la cele două margini de Sergiu Neichi
și Emanuel Pop iar observator va fi vicepreședintele AJF-ului,
Zoltan Pataki.

Pe stadionul Olimpia se vor întîlni , de la ora 17,30 , Victoria
Carei și Viitorul Vetiș. Careienii par favoriți mai ales că vin cu
un moral bun după etapa de la sfîrșitul săptămînii cînd au revenit
pe prima poziție a clasamentului în seria B a Ligii a 4-a.

Energia Negrești este singura echipă ce va evolua practic pe
teren propriu, echipa din Livada fiind de acord să joace în
capitala Țării Oașului.

Iată programul complet al sferturilor de
finală:

1. Energia Negrești – AS Livada (ora 17:00, teren
Negresti)

Arbitri: Szilagyi Bertalan, Kiss Zsolt, Andreica Cristian. Obs:
Torok Z.

2. Viitorul Vetiș – Victoria 2008 Carei (ora 17:30,
teren Olimpia)

Arbitri: Bujor I, Por C-tin, Glazer I. Obs: Iaczicov Paul.

3. Someșul Oar – Schwaben Kalmandi Cămin ( ora 15:30, teren
Carei)
Arbitri: Chiș Fl, Iuhasz Tibi, Peter Alin. Obs: Pașca D.

4. Olimpia Căuaș – Gama Homoroade (ora 17:30, teren
Carei)

Arbitri: Kovacs Istvan, Neichi Sergiu, Pop Emanuel. Obs: Pataki
Zoltan.

Semifinale:

A. Câștigătoare meci 1 – Câștigătoare meci 2

B. Câștigătoare meci 3 – Câștigătoare meci 4

Finala:

Câștigătoare A – Câștigătoare B

sursa: gazetanord-vest.ro

Foto: Constantin
MATEI

12 May. 2010, 13:11 Arbitri
Pe aceeași temă