Statistica turului Ligii a II-a (VI): Doar opt din cei 43 de antrenori au mai „supraviețuit” de la startul turului!

Mihai Andries 10 Jan. 2013, 14:22 Analize
Statistica turului Ligii a II-a (VI):** Doar opt din cei 43 de antrenori au mai

A șasea parte a statisticii Ligii a II-a este dedicată celor care suferă meci de meci pe bancă, adică antrenorilor. Această analiză vine la un moment mai mult decât oportun în condițiile în care debutul lui 2013 a adus deja două schimbări de antrenor în nici o săptămână, asta dacă ne referim doar la mutările petrecute la Luceafărul și Delta, acolo unde Călin Moldovan și Gache au fost puși pe liber prin învăluire. Dacă primul a fost deja înlocuit cu Florin Fărcaș, coborât din birouri în iarbă pentru a reveni pe banca orădenilor, în timp ce pentru Gache s-a apelat la Mihai Ciobanu.

Promovări, reveniri și nume noi pentru retur

Alți cinci antrenori vor fi noutăți pentru retur după ce au fost numiți ca principali în ultimele patru săptămâni pentru a acoperi golul rămas după demisiile sau despărțirile fortuite de luna trecută. Astfel, balul a fost deschis de Buftea, acolo unde Vali Bădoi a avansat pe locul lăsat liber de Giani Kiriță la câteva zile după finalul turului. Dan Oprescu a revenit pe banca celor de la FC Olt, după o vacanță pe care și-a petrecut-o ca jucător activ în Liga a V-a arădeană la Avântul Târnova, după ce Cornel Papură, înlocuitorul său din toamnă a spus la revedere.
Claudiu Niculescu a ținut capul de afiș al finalului de an, după ce a părăsit FC Bihor, a refuzat postul de secund la Dinamo și a optat pentru cel de principal la Damila, acolo de unde a plecat Erik Lincar din motive familiale. Și că tot vorbeam de FC Bihor, debutul anului l-a adus pe Marian Pană ca antrenor la gruparea orădeană, care are planuri mărețe pentru retur. Ultimul pe lista noilor (re)veniți va fi Ion Moldovan, șeful centrului de juniori al lui Dinamo urmând a prelua frâiele satelitului rămas fără tehnician după promovarea lui Țălnar la echipa mare.

Unirea și FC Maramureș sub semnul întrebării

O situație neclară este prezentă la două dintre grupările din seria de Vest, în speță Unirea Alba Iulia și FC Maramureș. În primul caz, Stelian Gherman a anunțat că nu mai dorește să continue la gruparea albaiuliană, în timp ce în a doua situație zvonul mutării echipei la Sibiu pune problema unui nou antrenor. Culmea ironiei a făcut ca tocmai Gherman să fie în cărți pentru înlocuirea lui Tătăran la noua echipă sibiană. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile la ambele echipe.

Paradoxul Buftea: principalul de pe hârtie e antrenorul cu portarii

Revenind la evenimentele din tur, una dintre cele interesante situații s-a desfășurat la Buftea. Acolo, după plecarea lui Lavi Hrib, principal a fost numit Giani Kiriță, cel care a fost integralist în toate meciurile de când a venit la echipă. Cum veteranul de aproape 36 de ani nu avea licență A, la fel ca și secundul Bădoi, pe foaia de joc a apărut principal antrenorul cu portari Florentin Rădulescu, singurul deținător de licență pentru Liga a II-a din tot stafful tehnic.

Au mai rămas doar opt supraviețuitori!

Aruncând o privire pe lista celor care au început sezonul ca principali în Liga a II-a se poate observa că din cele 27 de echipe care au luat startul, doar opt nu și-au schimbat antrenorii până acum. Cei opt supraviețuitori sunt Alin Pânzaru (Brăila), Aurel Șunda (Săgeata), Viorel Ion (Otopeni), Marin Dună (Slobozia), Daniel Bona (Corona), Vali Velcea (foto – ACS Poli), Daniel Isăilă (FCM Tg. Mureș) și Adrian Falub (UTA). De menționat totuși că Isăilă este singurul care nu a început pregătirea de vară cu actuala sa echipă, el ajungând la Tg. Mureș de la Sportul, cu doar o săptămână înainte de începerea campionatului, înlocuindu-l pe Alexandru Pelici

Sebi Tudor, Stoican și, din retur, Clau-gol au făcut dubla

Din celor 43 de tehnicieni care s-au perindat prin Liga a II-a doar doi au trecut pe la două echipe în tur: Sebi Tudor care a lăsat Sportul pentru Chindia și Stoican care a ajuns la Mioveni după mai bine de o lună de la plecarea sa de la Chindia. Ca un fapt inedit, Stoican este singurul antrenor din Liga a II-a care a schimbat seria. Un al treilea tehnician va bifa al doilea club de Liga a II-a, dar de abia din retur, după ce Claudiu Niculescu a abandonat Bihorul și se va ocupa de Damila începând din acest an. Tot ca o curiozitate sunt și cazurile lui Pelici și Isăilă, cei doi demarând pregătirile cu alte echipe decât cele pe care aveau să le antreneze în tur adică FCM Tg. Mureș respectiv Sportul, primul ajungând la Voința Sibiu, iar al doilea chiar la echipa mureșeană.

În plus, au existat și trei interimari, Silviu Dumitrescu, Sabin Ciurea și Adorian Himcinschi, în timp ce alți trei secunzi au fost promovați permanent în locul foștilor principali: Valentin Stan (Brăila), Iulian Crivac (FC Argeș), dar și Vali Bădoi (Buftea), ultimul după finalul turului.

 

Iată și lista cu cei 43 de antrenori ai turului (s-au luat în considerare doar etapele de campionat, nu și pregătirea de vară):

Sportul: Eusebiu Tudor (et.1-2), Virgil Andronache (et.3-prezent)
CF Brăila: Alin Pânzaru (et.1-prezent)
CS Otopeni: Viorel Ion (et.1-prezent)
FC Botoșani: Costel Orac (et.1-2), Cristi Popovici (et.3-prezent)
Delta Tulcea: Constantin Gache (et.1-15)
Săgeata Năvodari: Aurel Șunda (et.1-prezent)
Unirea Slobozia: Marin Dună (et.1-prezent)
Chindia Târgoviște: Flavius Stoican (et.1), Silviu Dumitrescu (et.2), Eusebiu Tudor (et.3-prezent)
Dunărea Galați: Eugen Baștină (et.1-2), Valentin Stan (et.3-prezent)
Rapid CFR Suceava: Bogdan Tudoreanu (et.1-2), Ovidiu Murariu (et.3-prezent)
Dinamo II: Ilie Alexe (et.1-6), Cornel Țălnar (et.7-15)
ACS Buftea: Lavi Hrib (et.1-4), Giani Kiriță (et.5-15)
Farul: Ion Barbu (et.1), Alin Artimon (et.2-prezent)
Corona Brașov: Daniel Bona (et.1-prezent)
ACS Poli: Valentin Velcea (et.1-prezent)
FCM Târgu Mureș: Daniel Isăilă (et.1-prezent)
Damila Măciuca: Erik Lincar (et.1-15)
UTA Arad: Adrian Falub (et.1-prezent)
CS Mioveni: Mihăiță Ianovschi (et.1-5), Flavius Stoican (et.6-prezent)
FC Argeș: Viorel Dumitrescu (et.1-9), Iulian Crivac (et.10-prezent)
FC Bihor: Gheorghe Ghiț (et.1-4), Claudiu Niculescu (et.5-15)
Luceafărul: Călin Moldovan (et.1-15)
CSM Rm. Vâlcea: Constantin Schumacher (et.1-6), Laurențiu Tudor (et.7-prezent)
FC Olt: Dan Oprescu (et.1-6), Sabin Ciurea (et.7), Corneliu Papură (et.8-15)
Unirea Alba Iulia: Stelian Gherman (et.1-10, 12-prezent?), Adorian Himcinschi (et.11)
FC Maramureș U: Romulus Buia (et.1-8), Ioan Tătăran (et.9-prezent?)
Voința Sibiu: Ioan Luca (et.1-3, 6-11), Alexandru Pelici (et.4-5)

Lista numelor noi pentru retur:

Delta Tulcea: Mihai Ciobanu
Dinamo II: Ion Moldovan
ACS Buftea: Vali Bădoi
Damila Măciuca: Claudiu Niculescu
FC Bihor: Marian Pană
Luceafărul: Florin Farcaș
FC Olt: Dan Oprescu
Unirea Alba Iulia: situație incertă
FC Maramureș U: situație incertă

 

Nu ratați episodul următor dedicat spectatorilor

 

IMPORTANT: Preluarea acestor statistici se poate face numai cu menționarea specifică a autorului în speță Mihai Andrieș, cu link spre sursă

 

Articol și statistică de Mihai ANDRIEȘ
Foto de Marius ANGHEL

Mihai Andries 10 Jan. 2013, 14:22 Analize
Pe aceeași temă