Arieșul Turda a încheiat sezonul trecut al Ligii a II-a pe locul 9 după un sezon relativ modest, în care au stat foarte prost la capitolul ofensivă. Dovadă și faptul că turdenii s-au situat pe locul 4 în clasamentul celor mai slabe atacuri din seria a II-a cu doar 26 de goluri. Mai prost decât Arieșul au stat Silvania cu 9 goluri – care s-a retras în iarnă, ACU Arad cu 18 și Unirea Alba Iulia cu 20 de reușite. E drept, echipa lui Florin Fabian a avut a șaptea defensivă din serie cu 31 de gol
Fabian și Tony, salvatorii Arieșului
După doar opt etape, a venit și prima schimbare la echipă după o serie de meciuri modeste. Florin Fabian a fost numit antrenor principal, fiind considerat la acea vreme drept cea mai bună soluție. Șapte puncte în patru meciuri și Arieșul urca pe locul 7 de pe 11. Un secret al acestui reviriment l-a reprezentat și forma excelentă a nigerianului Tony, venit sub formă de împrumut de la U Cluj. Cu trei goluri în patru meciuri, Tony a avut un cuvânt important de spus în schimbarea la față a turdenilor
Cinci luni de impotență ofensivă
Finalul de tur avea să dea startul unei serii incredibile de meciuri fără gol marcat de către turdeni! Din 20 noiembrie 2010, de la eșeul cu Voința Sibiu – scor 0-2, până pe 9 aprilie 2011 la succesul cu 3-0 în fața celor de la UTA, turdenii au reușit să adune pe teren doar patru puncte, toate prin egaluri nule! Mai mult, excluzând victoria la masa verde cu Silvania, Arieșul a reușit în debutul returului trei egaluri nule consecutive!
Bucur a preluat frâiele
Gheața a fost spartă exact când se așteptau cei mai puțini, adică cu mult mai bine cotata UTA și încă la scor de neprezentare. Cătălin Bucur a reușit dubla, prilej cu care a început cea mai propice perioadă a sa din tot campionatul. Opt goluri a marcat acesta în retur, incluzându-le pe cele cu UTA, ajungând la cota 10 la final și încunându-și efortul depus cu titlul de golgheter al echipei
Implant de brazilieni pentru noul sezon
Pauza de vară a adus renunțarea la mai bine de jumătate de echipă, astfel că în sezonul 2011-2012 Arieșul va arăta complet schimbat. Dacă nume grele precum Pampea, Timar sau Tilincă au rămas alături de echipă au apărut în schimb trei brazilieni, Jefferson, Miranda și Felippe care vor da culoare echipei. Tot la noutăți trebuie notați juniorul David și mai experimentații Boroștean și Janoș Vajda.
Statistica Arieșului Turda pentru Liga a II-a
Florin Clement Pampea – 1975 – 2235 minute – 26 meciuri / 0 goluri
Laurențiu Marcel Moldovan – 1983 – 195 minute – 3 meciuri / 0 goluri
Daniel Sergiu Vlad** – 1992 – 0 minute – 0 meciuri / 0 goluri
Cristian Daniel Pop – 1981 – 1170 minute – 13 meciuri / 0 goluri
Sorin-Nicolae Tegzeș – 1985 – 642 minute – 8 meciuri / 0 goluri
Aurel Sebastian Timar – 1979 – 2025 minute – 23 meciuri / 0 goluri
Cosmin Marin Văsâie – 1976 – 810 minute – 9 meciuri / 0 goluri
Florin Ionel Țîrcă – 1984 – 1880 minute – 22 meciuri / 0 goluri
Tiberiu Attila Bier – 1982 – 1860 minute – 21 meciuri / 0 goluri
Răzvan Ciprian Pocian – 1982 – 1951 minute – 24 meciuri / 1 goluri
Cristian Ciprian Vidican Lupuț – 1977 – 786 minute – 11 meciuri / 0 goluri
Sergiu-Daniel Vaidasigan – 1992 – 0 minute – 0 meciuri / 0 goluri
Ioan Ovidiu Moldovan** – 1986 – 55 minute – 2 meciuri / 0 goluri
Alexandru Pop** – 1983 – 361 minute – 5 meciuri / 0 goluri
Fabian Vasile Teușan** – 1988 – 360 minute – 5 meciuri / 0 goluri
Bogdan Alexandru Dolha** – 1984 – 727 minute – 12 meciuri / 0 goluri
Radu Nicolae Danciu** – 1989 – 115 minute – 6 meciuri / 0 goluri
Cornel Gheți** – 1986 – 823 minute – 12 meciuri / 0 goluri
Lucian Ioan Mihu** – 1982 – 0 minute – 0 meciuri / 0 goluri
Vlad Dorin Vanca – 1990 – 210 minute – 5 meciuri / 0 goluri
Alexandru Barbuloviciu – 1990 – 219 minute – 7 meciuri / 0 goluri
Viorel Șaim – 1990 – 2196 minute – 27 meciuri / 3 goluri
Marius Laurențiu Lăcoviște – 1981 – 1471 minute – 20 meciuri / 0 goluri
Ognjen Lekic – 1982 – 165 minute – 5 meciuri / 1 goluri
Rareș Daniel Takacs – 1991 – 1 minute – 1 meciuri / 0 goluri
Pedro Zambuzzi Naufel – 1990 – 97 minute – 3 meciuri / 0 goluri
Cristian Daniel Cozma – 1990 – 81 minute – 5 meciuri / 0 goluri
Cătălin Valentin Bucur – 1983 – 2044 minute – 25 meciuri / 10 goluri
Alin Sebastian Tothăzan – 1982 – 0 minute – 0 meciuri / 0 goluri
Sergiu Vasile Costea*** – 1983 – 22 minute – 1 meciuri / 0 goluri
Ionuț Gabriel Chirciu – 1983 – 507 minute – 11 meciuri / 0 goluri
Adrian Murar** – 1989 – 503 minute – 9 meciuri / 0 goluri
Mihai Mariș** – 1988 – 17 minute – 1 meciuri / 0 goluri
Daniel Florin Cucuruzan** – 1991 – 255 minute – 9 meciuri / 0 goluri
Marius Aurelian Curtuiuș** – 1989 – 432 minute – 9 meciuri / 1 goluri
Anthony Nuatuzor Nwakaeme „Tony”** – 1989 – 720 minute – 8 meciuri / 5 goluri
Szabolcs Szekely* – 1985 – 0 minute – 0 meciuri / 0 goluri
Rareș Moca** – 1989 – 45 minute – 1 meciuri / 0 goluri
Dejan Pecarov – 1982 – 437 minute – 10 meciuri / 0 goluri
Cosmin Augustin Tilincă – 1979 – 474 minute – 8 meciuri / 0 goluri
Adrian Hadăr – 1989 – 787 minute – 11 meciuri / 2 goluri
* – au plecat de la echipă în timpul turului
** – au plecat de la echipă la finalul turului
*** – au plecat de la echipă în timpul returului
Cel mai bătrân jucător folosit: Florin Clement Pampea – 35 de ani, 10 luni și 22 zile în meciul cu CS Mioveni din 04.06.2011
Cel mai tânăr jucător folosit: Rareș Daniel Takacs – 18 ani, 11 luni și 17 zile în meciul cu ACU Arad din 27.11.2010
Au fost căpitani: Pampea (22), Timar (3), Bier (2)
Eliminări: Timar (1), Ct. Bucur (1)
Omul meciului: Tony (5), C.Bucur (3), Pampea (2), Hadăr (2), Dolha (1)
Statistică: Ligile Inferioare