Retrospectivă: Ceahlăul Piatra Neamț revine după un an de Liga II

21 Jun. 2011, 12:25 Analize
Retrospectivă:** Ceahlăul Piatra Neamț revine după un an de Liga II

Ceahlăul a avut nevoie doar de un sezon pentru a reveni pe prima
scenă a fotbalului românesc și a făcut-o în forță, fiind promovată
matematic cu multe etape înainte de finalul sezonului, după ce s-a
instalat pe primul loc din etapa a 8-a. Curățenia din vara anului
trecut a presupus renunțarea la majoritatea jucătorilor de
umplutură de la echipă, dar și promovarea unui număr de tineri care
au lăsat o impresie foarte bună în acest sezon. Interesant de spus
că pentru toată lumea a fost destul de clar încă din tur că unul
din cele două locuri promovabile va fi al Ceahlăului, astfel că
toată lupta s-a dat în seria I pentru al doilea loc de Liga I.

Mașina de goluri a Ligii a II-a

Nemțenii nu s-au încurcat cu adversarii pe care i-au avut,
impunându-se de multe ori la scor. Dovadă și faptul că Ceahlăul a
avut cel mai bun atac din toată Liga a II-a cu 65 de goluri în 30
de meciuri, adică o medie de 2,16 goluri pe meci. De remarcat că și
în sezonul 2008-2009, când au promovat ultima dată în Liga I,
nemțenii au marcat tot 10 goluri din penalty. Și tot o coincidență,
și atunci și acum, golgheterul echipei a fost Cristinel Gafița,
însă cu cinci goluri mai puțin față de acum.

„Magiun”, schimbat cu Enache

Revenind la parcursul Ceahlăului din sezonul recent încheiat,
trebuie să spunem că până în etapa a 24-a echipa a fost
invincibilă, reușind 18 victorii și 5 egaluri! Însă iarna a adus un
șoc la echipă, atunci când Marin Barbu a fost tras pe linie moartă
pentru a i se face loc lui Costel Enache, venit de la Petrotub. De
altfel, venirea lui Enache a dat startul unui parteneriat cu
gruparea romașcană concretizat printr-o serie de împrumuturi spre
echipa de Liga a III-a, incluzându-l și pe Ovidiu Marc pe post de
principal.

Debut fulminant și eșec după promovare

Privit cu neîncredere, Enache a debutat în trombă cu opt
victorii consecutive și 13 goluri în primele trei meciuri. Etapa a
24-a avea să îi aducă și primul eșec, un neașteptat 1-3 cu Dunărea
Galați, chiar la Piatra Neamț. Însă zarurile erau deja aruncate,
după ce echipa promovase matematic în Liga I după un meci cu
scandal la Juventus București.

O șansă pentru juniori

Finalul de sezon a fost deja de vacanță, astfel că în ultimele
etape Enache a dat o șansă și jucătorilor mai puțin folosiți.
Astfel că în primul unsprezece au început să apară și jucători
precum Rohețki, Ferariu, Onciu sau Fabbron. Punctul culminant l-a
reprezentat meciul de la Chiajna, acolo unde li s-a dat o șansă
tinerilor de la satelit, jucători precum Hărăguță, Pavel, Marc sau
deja consacratul Chitoșcă lăsând o impresie foarte bună.

Un mare plus la nivel de tineret

Ceahlăul a schimbat registrul la startul sezonului recent
încheiat și a investit foarte mult în juniori. Și rezultatele nu
s-au lăsat mult așteptate, cel mai bun exemplu fiind
internaționalul Under 19 Chitoșcă. Lista cu promisiuni este destul
de mare, în condițiile în care nemțenii mai au destui tineri
convocați la loturile de juniori ale României, cum ar fi Marc,
Margină, Tăbăcariu, Mateiuc, Stahie, Ștefănescu sau Popadiuc. De
altfel, primii patru au evoluat deja la prima echipă, Tăbăcariu și
Mateiuc primind botezul Ligii a II-a în ultima etapă cu Steaua
II.

Statistica Ceahlăului pentru Liga a II-a

Thomas Villadsen – 1984 – 2070 minute – 23 meciuri / 0
goluri
Andrei Rohețki – 1985 – 450 minute – 5 meciuri / 0 goluri
Alexandru Marian Hărăguță
– 1989 – 180 minute – 2 meciuri / 0 goluri

Andrei Ioan Dumitraș – 1988 – 1621 minute – 21 meciuri / 1
goluri
Alexandru Gheorghe Forminte – 1982 – 2175 minute – 25 meciuri / 0
goluri
Constantin Ferariu – 1986 – 455 minute – 1 meciuri / 0 goluri
Alexandru Ichim – 1989 – 270 minute – 3 meciuri / 0 goluri
Andrei Vițelaru – 1985 – 2340 minute – 26 meciuri / 1 goluri
Daniel Ionuț Barna – 1986 – 2205 minute – 27 meciuri / 1
goluri
George Daniel Ghiță* – 1983 – 98 minute – 2 meciuri / 0
goluri
Paul Alexandru Șomodean* – 1983 – 121 minute – 4 meciuri / 0
goluri
Florin Gheorghe Nohai – 1981 – 1061 minute – 15 meciuri / 0
goluri
Andrei Florian Țepeș-Bobu – 1991 – 182 minute – 4 meciuri / 0
goluri
Gabriel Cruceru – 1989 – 72 minute – 4 meciuri / 0 goluri
Răzvan Ionuț Gorea – 1992 – 21 minute – 1 meciuri / 0 goluri
Radu Ionuț Miron – 1990 –
250 minute – 7 meciuri / 0 goluri

Marius Gheorghe Onciu – 1987 – 1512 minute – 25 meciuri / 0
goluri
Sorin Tăbăcariu – 1994 – 45 minute – 1 meciuri / 0 goluri
Ionuț Bădescu – 1978 – 2070 minute – 25 meciuri / 6 goluri
George Daniel Sofroni – 1991 – 518 minute – 10 meciuri / 1
goluri
Eugeniu Cebotaru – 1984 – 2207 minute – 25 meciuri / 14
goluri
Vlad Alexandru Achim – 1989 – 2303 minute – 27 meciuri / 4
goluri
Dragoș Mateiuc – 1993 – 10 minute – 1 meciuri / 0 goluri
Andrei Ovidiu Marc – 1993 – 198 minute – 5 meciuri / 0 goluri
Petru-Daniel Vădrariu – 1990 – 1386 minute – 23 meciuri / 4
goluri
Sebastian Gabriel
Chitoșcă – 1992 – 931 minute – 15 meciuri / 0 goluri

Alexandru Margină – 1993 – 207 minute – 10 meciuri / 0 goluri
Marian Constantin Constantinescu – 1981 – 1557 minute – 22 meciuri
/ 10 goluri
Vinicius de Oliveira Fabṛo Р1989 Р377 minute Р8 meciuri / 1
goluri
Alexandru Bobric – 1992 – 32 minute – 1 meciuri / 0 goluri
Andrei Pavel – 1992 – 117 minute – 2 meciuri / 1 goluri
Cristinel Gafița – 1987 – 2134 minute – 27 meciuri / 17
goluri
Gabriel Dumitrel Tudosă** – 1988 – 39 minute – 2 meciuri / 0
goluri
Alexandru Bălțoi* – 1982 – 481 minute – 12 meciuri / 2 goluri

* – au plecat de la echipă după tur
** – trimis la satelit în retur

Cel mai bătrân jucător folosit: Ionuț Bădescu –
33 ani, 3 luni și 26 de zile în meciul cu Gloria Buzău din
21.05.2011
Cel mai tânăr jucător folosit: Sorin Tăbăcariu –
16 ani, 10 luni și 12 zile în meciul cu Steaua II din
04.06.2011
Au fost căpitani: Cebotaru (25), Vițelaru (3),
Onciu (1), Hărăguță (1)
Eliminări: Onciu (1)
Autogoluri pentru Ceahlăul: Ionuț Mihai (Snagov) –
etapa 2
Omul meciului: Cebotaru (7), Bădescu (4), M.
Constantinescu (4), Gafița (3), Vădrariu (2), Chitoșcă (1), Bălțoi
(1)

Statistică: Ligile
Inferioare

Foto: Gelu CRĂ‚CANĂ‚

21 Jun. 2011, 12:25 Analize
Pe aceeași temă