RETROSPECTIVĂ‚: Au plecat favoriți și au terminat pe locul 5!

07 Aug. 2010, 06:02 Analize
RETROSPECTIVĂ‚:** Au plecat favoriți și au terminat pe locul 5!

La începutul sezonului 2009-2010, FC
Argeș pornea clar ca favorită la promovare, aceasta fiind concluzia
specialiștilor având în vedere valoarea lotului alb-violet, dar și
posibilitățile financiare de la acel moment ale clubului. Treptat
însă lucrurile s-au întors la 180 grade, și de FC Argeș s-a ales
praful la finalul sezonului atât din punct de vedere al lotului cât
și al stabilității financiare.
Exact acum un an alb-violeții erau retrogradați din Liga I pe
motive disciplinare, patronul echipei Cornel Penescu fiind implicat
într-un adevărat scandal de corupție în fotbal. Cu antrenor Ionuț
Badea, alb-violeții au făcut însă pregătirea de vară ca o echipă de
Liga I și, mai mult, au păstrat în lot absolut toți jucătorii care
în sezonul precedent au făcut o figură frumoasă pe prima scenă
fotbalistică a țării, iar contractele au rămas și ele la nivelul
Ligii I. Cu aceste premise promovarea trebuia să vină de la sine,
însă, treptat, problemele grupului de firme PIC, finanțatorul
echipei, s-au acutizat, iar Argeș a terminat campionatul în derivă,
făcându-se chiar de râs în fața unor echipe cu pretenții total
opuse.

Start greu în al
doilea eșalon

Cu toate vedetele în teren, FC Argeș a început sezonul cu o
înfrângere în fața lui FCM Tg Mureș, 1-2, meciul disputându-se pe
teren neutru, la Vâlcea, deoarece alb-violeții aveau terenul
suspendat. A urmat apoi o victorie la Severin cu 1-0 în fața unei
echipe care avea pretenții la momentul respecitv, însă în
deplasarea următoare când toată lumea credea că echipa și-a
revenit, a urmat o nouă înfrângere: CS Otopeni – FC Argeș 3-0. În
prima partidă disputată la Pitești, alb-violeții au trecut de
Minerul Lupeni cu 2-0 după ce la pauză a fost egal, însă la
Craiova, cu Gaz Metan CFR a venit un nou duș rece, 1-0 pentru
olteni. Antrenorul Badea și-a dat seama de greutățile în exprimare
ale elevilor săi însă nu a disperat, știind că totul pornește de la
mentalitatea fotbaliștilor, frustrați că acum își rup picioarele în
Liga a doua când cu un sezon înainte erau lăudați în Liga I.

Șase
victorii consecutive

Din etapa a șasea a urmat și ascensiunea piteștenilor, care au
reușit o serie de 6 victorii consecutive, punând-o la socoteală și
pe cea cu CFR Timișoara. Rezultatele au fost: 3-0 cu Baia Mare, 2-1
la Oradea, 6-0 cu CFR Timișoara, 2-0 la Covaci, 5-0 cu Silvania și
1-0 la Mioveni. Din această serie, ultimul meci, cu Dacia a fost
unul foarte important, un derby local care putea să scoată din
cărțile promovării formația din Mioveni și să ofere o șansă mare
alb-violeților la îndeplinirea obiectivului.

Lipsa antrenamentelor și-a spus
cuvântul

Însă problemele interne existente la club de ceva timp aveau să
anuleze tot acest parcurs bun de până acum. Astfel nu s-a aflat
decât într-un târziu că jucătorii nu se mai antrenaseră în ultimele
două săpătmâni până la derby-ul cu Dacia, protestând astfel că
nu-și mai primiseră drepturile financiare. Și cum nimeni nu se
putea pune cu judecata îngustă a fotbaliștilor, aceștia și-au făcut
de cap iar rezultatul a venit imediat. Când toată lumea credea că,
gata!, FC Argeș s-a dezlănțuit în campionat, a urmat un egal 1-1
acasă cu Rm Vîlcea. La momentul respectiv a fost considerată o
greșeală și nu s-a pus deloc accentul pe lipsa de nepregătire,
adică de neprofesionalism a jucătorilor din perioada imediat
trecută când au refuzat antrenamentele. A venit apoi o victorie la
Jiul, 2-1 și una acasă cu UTA, 2-1, astfel că s-a uitat totul și FC
Argeș spera din nou.

Final de tur în
corzi

Adevăratul efect al refuzului de a se antrena o perioadă bună a
apărut însă de-abia în finalul turului, atunci când de altfel a
început să se compromită și promovarea. FC Argeș s-a dus cu
speranțe la Cluj, dar U a câștigat clar cu 2-0. Apoi, la Pitești a
urmat o nouă înfrângere, 1-2 cu Arieșul Turda, pentru ca în etapa
17 și Mureșul Deva să câștige în fața argeșenilor, cu 2-0.

Antrenor nou, Penescu liber,
salarii plătite, rezultate ioc

Pauza competițională a adus schimbări majore pe banca tehnică a
echipei, Cristi Negru luându-I locul lui Ionuț Badea, plecat între
timp la Ionternațional Curtea de Argeș. Noul antrenor a avut însă
și el același lot valoros la dispoziție, dar totodată și ghinionul
de a nu se putea baza din cauza accidentărilor pe câțiva oameni de
bază, printre care și Tameș.
Returul s-a început însă perfect cu o victorie la Tg. Mureș cu 2-0,
cu un 3-0 la masa verde cu Drobeta și apoi cu un alt succes, 2-0 cu
CS Otopeni, tot la Pitești. După aceste rezultate FC Argeș era din
nou în cărțile promovării crezându-se că lucrurile sunt din nou pe
un făgaș bun, mai ales că patronul echipei Cornel Penescu ieșise
din închisoare și le plătise jucătorilor și un salariu în
plus.
În loc să prindă aripi, piteșenii parcă au primit plumb în picioare
în momentul când s-au văzut cu buzunarele pline. A venit deplasarea
de la Lupeni unde meciul s-a terminat 0-0, iar primele semne de
întrebare au început să apară deja. Victoria la scor de acasă, 5-2
cu CFR Craiova a făcut însă repede uitat semieșecul cu
minerii.

Eșecul cu Silvania a
scurtcircuitat echipa

Au urmat apoi două 0-0 la Baia Mare și acasă cu Oradea și o pauză
în etapa 25 când era programat meciul cu retrasa CFR Timișoara.
Fortuna Covaci a fost o victimă ușoară pentru FC Argeș la Pitești
și alb-violeții se prezentau destul de bine, cu șanse la promovare
înainte de ultimele 8 etape.
Filmul s-a rupt în momentul în care FC Argeș a pierdut cu 1-0 în
deplasarea de la Silvania, pentru că în acel moment s-au complicat
și calculele hârtiei. Dacia Mioveni a profitat și ea de
degringolada ce domnea în clubul alb-violet și a smuls trei puncte
în Trivale, învingând cu 1-0, însă Rm. Vîlcea nu a avut milă de
trupa lui Cristi Negru și a umilit-o în Zăvoi cu 3-0. Nici cu 3-0
la masa verde cu Jiul nu se mai putea face nimic, astfel că pe
final argeșenii au încercat să mai spele din rușinea creată.

Executați cu arbitrul în meciul de
acasă cu U Cluj

Rămânînd doar cu orgoliu și cu coloană vertebrală, FC Argeș și-a
apărat corect șansele în ultimele patru etape. Mai întâi a scos din
lupta promovării pe UTA, 1-1 la Arad și a fost la un pas o execute
și pe U Cluj, însă aceasta avea un spate mult mai puternic decât
oricare altă echipă. Meciul de la Pitești cu Universitatea va
rămâne cu siguranță în analele fotbalului arătând cât de mult
gândesc mințile luminate din spatele birourilor. Partida FC Argeș –
U Cluj s-a disputat în paralel cu Baia Mare – Dacia. Înainte de
meci Dacia avea nevoie de victorie, și dacă Clujul nu câștiga la
Pitești, echipa din Mioveni promova în dauna ardelenilor. La
Pitești însă a fost delegată o brigadă cu temă, așa că totul a
decurs normal pînă spre final cînd FC Argeș a deschis scorul, iar
la Baia Mare Dacia putea în orice moment să obțină victoria. Atunci
centralul Baboia a inventat o eliminare de la alb-violeți și un
penalty pentru oaspeți din care s-a și egalat. Pe stadionul
„Nicolae Dobrin” s-a întâmplat apoi ceea ce nu s-a întâmplat
niciodată în istoria clubului, și anume ca spectatorii să intre pe
teren. Arbitrii și oaspeții au fugit imediat la vestiare, parcă
de-abia așteptând acest moment al scenariului. În acel moment
lucrurile erau clare: la Baia Mare dacă Dacia câștiga, meciul de la
Pitești nu se mai relua, iar U Cluj câștiga automat la masa verde.
Cum însă la Baia Mare s-a încheiat la egalitate, s-a reluat și
partida de la Pitești, care s-a terminat apoi cu 1-1, iar
Universitatea s-a dus spre promovare.

Umilință de final la
Turda

În etapa 33, FC Argeș a fost umilită și la Turda de Arieșul cu 3-1,
pentru ca în ultima rundă să câștige la masa verde cu Mureșul Deva.
Sezonul 2009 -2010 a fost unul dezastruos pentru FC Argeș, pentru
că din favorită clară la promovare a ajuns să termine pe locul 5,
și asta cu un lot mult mai valoros decât orice altă
contracandidată, dar din păcate cu jucători fără profesionalism și
cu conducere foarte slabă.

DATE
STATISTICE:

PORTARI:
Ionuț Boșneag – 15.02.1982 – 28 / 0 – 2462 minute
Mirel Bolboașă – 11.07.1989 – 1 / 0 – 57 minute
Valentin Coca – 09.02.1987 – 2 / 0 – 91 minute

FUNDAȘI:
George Zaharia – 15.10.1989 – 1 / 0 – 10 minute
Mircea Valerică Stan – 03.08.1977 – 10 / 1 – 769 minute
Dan Florin Lăcustă – 22.03.1977 – 15 / 0 – 1314 minute
Daniel Nicolae Ghiță – 21.03.1983 – 3 / 0 – 182 minute
Ionuț Cosmin Cazan – 29.08.1981 – 13 / 1 – 1005 minute
Ilie Poenaru – 11.11.1976 – 25 / 1 – 2135 minute
Nicolae Diță – 11.10.1976 – 7 / 0 – 586 minute
George Mihai Cotigă – 12.10.1989 – 7 / 0 – 448 minute
Claudiu Avramescu – 05.07.1988 – 1 / 0 – 90 minute
Ilie Daniel Bălașa – 06.08.1981 – 24 / 1 – 2105 minute
Adrian Voicu – 05.03.1985 – 23 / 1 – 1656 minute

MIJLOCAȘI:
Iulian Tameș – 06.12.1978 – 22 / 6 – 1828 minute
Valentin Adrian Stan – 12.09.1979 – 14 / 0 – 448 minute
Alin Popa – 01.01.1991 – 27 / 5 – 2250 minute
Elías Ivan Bazzi – 23.05.1981 – 26 / 1 – 2298 minute
Alexandru State – 29.06.1992 – 0 / 0 – 0 minute
Andrei Panait – 16.05.1989 – 4 / 0 – 173 minute
Alexandru Răuță – 1992 – 2 / 0 – 136 minute
George Alexandru Mina – 20.02.1990 – 0 / 0 – 0 minute
Rover Ionel Cârstea – 24.08.1989 – 1 / 0 – 36 minute
Cătălin Petre Doman – 30.01.1988 – 14 / 0 – 688 minute
Monel Cârstoiu – 10.04.1989 – 14 / 0 – 627 minute
Cosmin Alin Năstăsie – 22.06.1983 – 25 / 1 – 2117 minute

ATACANȚI:
Dănuț Ivănică – 01.09.1989 – 15 / 3 – 869 minute
Roberto Boboacă – 04.06.1989 – 9 / 0 – 390 minute
Adrian Pavel Dulcea – 25.11.1978 – 22 / 7 – 1647 minute
Adrian Dragoș Iordache – 13.11.1981 – 2 / 0 – 53 minute
Adrian Voiculeț – 10.06.1985 – 22 / 9 – 1688 minute
Robert Beuran – 09.08.1992 – 16 / 2 – 308 minute
Youssuf Vassanogo Kamara – 10.08.1981 – 2 / 0 – 31 minute

Cel mai bătrân
jucător:
Nicolae DIȚĂ‚ (11.10.1976)
Cel mai tânăr jucător (folosit):
Robert BEURAN
(09.08.1992)
Cele mai multe minute jucate:
Ionuț BOȘNEAG – 2462
minute
Cea mai categorică victorie:
5-0 cu FC Silvania
(17.10.2009)
Cea mai usturătoare înfrângere:
0-3 cu CS Otopeni
(30.08.2009) și cu CSM Rm. Vâlcea (12.05.2010)
Golgheterul echipei:
Adrian VOICULEȚ – 9
goluri
Eliminări:
10 (Boșneag – 2, Cazan, Bălașa, Alin Popa,
Cotigă, Tameș, Bazzi, Doman, Cârstoiu – 1)
Nu a marcat
în 11 meciuri
Nu a primit gol
în 11 meciuri (fără meciurile la masa
verde)
Cele mai multe goluri din penalty:
Tameș – 3
Jucătorul meciului: 16 nominalizări (Alin Popa,
Dulcea, Voiculeț, Tameș – 3, Ivănică – 2, Boșneag, Beuran – 1)

REZULTATE OBȚINUTE DE
FC ARGEȘ ÎN SEZONUL PRECEDENT:

FC Argeș Pitești – FCM Tg. Mureș 1 – 2
FC Drobeta – FC Argeș Pitești 0 – 1
CS Otopeni – FC Argeș Pitești 3 – 0
FC Argeș Pitești – Minerul Lupeni 2 – 0
Gaz Metan Craiova – FC Argeș Pitești 1 – 0
FC Argeș Pitești – FC Baia Mare 3 – 0
FC Bihor – FC Argeș Pitești 1 – 2
Fortuna Covaci – FC Argeș Pitești 0 – 2
FC Argeș Pitești – FC Silvania 5 – 0
Dacia Mioveni – FC Argeș Pitești 0 – 1
FC Argeș Pitești – CSM Rm. Vl. 1 – 1
Jiul Petroșani – FC Argeș Pitești 1 – 2
FC Argeș Pitești – UT Arad 2 – 1
Universitatea Cluj – FC Argeș Pitești 2 – 0
FC Argeș Pitești – Arieșul Turda 1 – 2
Mureșul Deva – FC Argeș Pitești 2 – 0
FCM Tg. Mureș – FC Argeș Pitești 0 – 2
FC Argeș Pitești – FC Drobeta 3 – 0
FC Argeș Pitești – CS Otopeni 2 – 0
Minerul Lupeni – FC Argeș Pitești 0 – 0
FC Argeș Pitești – Gaz Metan Craiova 5 – 2
FC Baia Mare – FC Argeș Pitești 0 – 0
FC Argeș Pitești – FC Bihor 0 – 0
FC Argeș Pitești – Fortuna Covaci 4 – 2
FC Silvania – FC Argeș Pitești 1 – 0
FC Argeș Pitești – Dacia Mioveni 0 – 1
CSM Rm. Vl. – FC Argeș Pitești 3 – 0
FC Argeș Pitești – Jiul Petroșani 3 – 0
UT Arad – FC Argeș Pitești 1 – 1
FC Argeș Pitești – Universitatea Cluj 1 – 1
Arieșul Turda – FC Argeș Pitești 3 – 1
FC Argeș Pitești – Mureșul Deva 3 – 0

Articol scris de Alin MARCU
Statistică de Mihai ANDRIEȘ

07 Aug. 2010, 06:02 Analize
Pe aceeași temă