Fortuna Covaci: Clubul de la sat în Liga a II-a

25 Dec. 2009, 13:00 Analize
Fortuna Covaci:** Clubul de la sat în Liga a II-a

A fost bucurie mare în satul de nici 800 de locuitori din nordul
Timișoarei la promovarea Fortunei. Pentru prima dată în Liga a
II-a, Covaciul aștepta cu optimism încleștările cu formațiile de
tradiție din Transilvania. Cea mai mică localitate din istoria
eșalonului secund pare să fie însă pe urmele precedentei
deținătoare a recordului. Unirea Tomnatic, tot din județul Timiș,
retrograda în sezonul 1974-75 cu doar șase victorii obținute.

Început în anul 2006, proiectul Fortuna al omului de afaceri Florin
I. Macavei, a vizat crearea unui club profesionist în adevăratul
sens al cuvântului în satul timișean. Din 2007 s-a adoptat această
denumire din dragostea pentru nemții de la Fortuna Dusseldorf.
Promovarea din eșalonul al treilea părea pasul firesc spre
performanță după investițiile făcute, pas făcut în această vară cu
brio. Bazându-se pe un lot tânăr și cu mulți jucători din zonă,
covăcenii și-au stabilit obiectivele cu un ochi la buget, clubul
fiind privat în adevăratul sens al cuvântului.

Fără experiență

Lotul stabilit înaintea sezonului prin venirea unor jucători de la
Poli II Timișoara și alți jucători tineri din Liga a III-a,
coroborată cu renunțarea la veteranul Vali Miculescu, a scăzut
media de vârsta a echipei la numai 21 de ani. Echipa de bază la
începutul campionatului se prezenta astfel (în paranteză eșalonul
maxim la care au evoluat): Smaranda (D2) – Miheț (D2), Situwe (D2),
Ionilă (D1), Purda (D1) – Rosenblum (D3), Brazovan (D2), R. Trandu
(D3), D. Roman (D3) – An. Suciu (ex-CFR Simeria, D2), Dârvaru (D2).
De remarcat că fostul atacant al echipei, V. Miculescu contribuise
foarte mult la promovarea echipei, cu nouă reușite în 13 partide,
evoluând doar în returul campionatului trecut la Fortuna.

Stadion și imagine

Până la data de 31 mai 2008, covăcenii au evoluat în eșalonul al
treilea în exil la UMT, de unde provin de altfel și câțiva dintre
actualii componenți de bază ai echipei. Clubul Fortuna, fără
sprijin de la autoritățile din Sânandrei, comuna de care aparține,
și-a construit apoi la Covaci propriul stadion. Cu o investiție de
500.000 de euro, noua arenă micuță dar ideală pentru spectatori,
beneficiază de două mini-tribune, cea oficială fiind acoperită și
dotată cu reflectoare pentru antrenamentele de seară. De asemenea
clubul arată o grijă specială și pentru imaginea sa, editând cu
sprijinul „showman”-ului de la stadion, jurnalistul Tavi Stăncioiu,
o revistă a clubului ce apara bi-anual. Ideea poreclei de „Dacii
liberi” provine de la un buzdugan de bronz găsit pe actualul
teritoriu al satului, în timp ce culorile echipei sunt stabilite
după culorile drapelului național.

Start de foc

Programul nu i-a avantajat deloc pe timișeni, care au avut de-a
face cu adversari grei încă din primele etape. Mai întâi pe terenul
„Dacilor liberi” a sosit… Dacia din Mioveni, chiar dacă Fortuna a
deschis scorul și a arătat un joc bun, meciul s-a încheiat la
egalitate. Punctul obținut în primul meci a reprezentat totuși un
lucru pozitiv, era primul în Liga a II-a și se părea că deși mici,
bănățenii pot face față competiției. A urmat însă o deplasare dură
la Râmnicu Vâlcea, unde tinerii Fortunei au căzut psihic și au
încasat gol după gol. Șocul Ligii a II-a acuzat de băieții
antrenați de Remus Steop a fost resimțit apoi în etapele următoare
când Fortuna avea să piardă de încă patru ori la rând.

Prima victorie a venit oarecum logic de abia în etapa a șaptea
pe teren propriu cu Mureșul Deva. După aceasta însă au continuat
meciurile mai puțin reușite cu Fortuna prestând un joc deschis dar
cedând la un moment dat în cele 90 de minute prin gafele personale
ale apărării.

Steop, sfârșit de mandat

Înfrângerea de la Otopeni a însemnat punctul „terminus” în mandatul
celui care construise practic scheletul echipei la Covaci. Dorind
să provoace un șoc la echipă, Remus Steop și-a dat demisia de
onoare după etapa a X-a.

Președintele Macavei nu a stat mult pe gânduri și l-a numit la
echipă pe vărul său, Valentin Negoiță, fostul jucător al Petrolului
Ploiești. „Negoro” a fost numit director tehnic până în iarnă,
doarece trebuie să obțină licența pentru acest nivel sau o derogare
pentru a fi „principal”.

Teoretic, pentru Fortuna urma o serie de meciuri cu echipe din
partea a doua a clasamentului, însă rezultatele au dezamăgit în
continuare. La primul meci cu noul antrenor, covăcenii s-au văzut
egalați de Minerul Lupeni după ce au condus cu 2-0, irosirea
punctelor pe final fiind în maniera celor pierdute cu Jiul (et.3,
scor 2-3 de la 2-1). Noul antrenor acuza pregătirea slabă a
jucătorilor și starea morală a acestora ca fiind principalele cauze
pentru rezultatele nemulțumitoare.

Măsuri radicale

Odată cu numirea lui Vali Negoiță, patronatul stabilea un număr de
cel puțin 16 puncte ce trebuiau câștigate până la finalul turului,
altfel se va arunca prosopul. După o nouă serie de înfrângeri la
limită, în pauza cauzată de excluderea lui CFR Timișoara, „Negoro”
a hotărât să se despartă de câțiva fotbaliști a căror evoluție a
dezamăgit. Precum amenința în etapele precedente, acesta a renunțat
la nu mai puțin de cinci jucători, printre care și veteranii Ionilă
și Brazovan. Fostul căpitan Cristian Situwe a plecat pe ușa din dos
de la Fortuna, după ce a fost acuzat voalat inclusiv că ar fi comis
henț intenționat la Oradea. De asemenea acestora li s-au alăturat
portarul Mitric, gafeur în mai multe meciuri, dar și mijlocașul
Ciprian Gherman.

Final pozitiv

Ultimele două etape nu mai puteau aduce matematic punctele necesare
baremului stabilit de conducere. Meciul cu Drobeta putea fi privit
astfel ca ultima șansă pentru „Daci” de a recâștiga încrederea
familiei Macavei.
În sfârșit Fortuna nu a mai dezamăgit și a câștigat clar cu 3-0,
reaprinzând o mică scânteie în speranța de a se salva la primăvară
de la picaj. Ultimul meci de la Silvania a fost tratat „de pe
baricade”, iar covăcenii au obținut primul punct din deplasare în
Liga a II-a.

Junior de lot național

În ciuda situației din clasament, Fortuna a avut și câțiva jucători
remarcați în mod pozitiv. Unul dintre ei este Răzvan Trandu, cel
care a înscris și primul gol pentru Fortuna în Liga a II-a.
Juniorul în vârstă de 18 ani a avut trei reușite la primul său tur
în Liga a II-a fiind practic al doilea marcator al echipei după
atacantul Andrei Suciu (4 goluri). De asemenea Trandu jr. a avut
mai multe evoluții bune, fapt care a atras atenția selecționerului
Cristi Sava de la naționala U18. Astfel, jucătorul crescut la UMT a
fost în cantonamentul lotului național de la Mogoșoaia în această
lună și speră să fie selecționat pentru preliminariile CE Under
19.

STATISTICĂ‚ / CIFRELE „DACILOR LIBERI” ÎN TURUL
CAMPIONATULUI

Portari
Mădălin George Smaranda – 05.09.1984 – 946 – 11/0
Răzvan Mitric – 02.10.1985 – 404 – 5/0 (exclus din lot)
Dumitru Pârvu – 11.01.1981 – 90 – 1/0 (exclus, acum la Retezatul
Hațeg)
Cătălin Coca – 16.06.1988 – 0 – 0/0

Fundași

Petre Aurel Purda – 16.06.1982 – 862 – 10/0
Mihai Hecsko – 25.10.1987 – 969 – 12/1
Cristian Situwe-Ouatoula – 05.05.1984 – 984 – 12/0 (exclus din
lot)
Călin Pavel Uzun – 25.11.1985 – 492 – 9/0
Săndel Bumba – 02.02.1987 – 270 – 3/0
Costel Răzvan Ionilă – 10.01.1982 – 485 – 8/0 (exclus din
lot)
Bogdan Miheț – 17.03.1986 – 1350 – 14/0
Cătălin Dănăilă – 28.01.1989 – 12 – 2/0

Mijlocași
Michel Rosenblum – 05.12.1988 – 878 – 12/1
Adrian Brazovan – 03.10.1981 – 761 – 10/0 (exclus din lot)
Cristian Vasile Suru – 31.01.1987 – 965 – 12/2
Răzvan Trandu – 17.03.1991 – 1337 – 15/3
Cosmin Mânecan – 05.03.1992 – 13 – 2/0
Daniel Crișan – 23.08.1991 – 273 – 4/1
Dan Roman – 06.05.1986 – 532 – 10/0
Ciprian Gherman – 28.07.1986 – 376 – 7/0 (exclus din lot)
Gabriel Sorin Voicu – 20.05.1987 – 108 – 2/0
Caius Lungu – 02.06.1989 – 443 – 10/0
Gheorghe Marius Marișescu – 12.10.1974 – 90 – 1/1
Beniamin Ticană – 18.11.1990 – 0 – 0/0

Atacanți
Elvis Dârvaru – 19.02.1989 – 1067 – 16/2
Bogdan Steop – 22.12.1988 – 372 – 8/1
Andrei Dan Suciu – 22.06.1985 – 1151 – 16/4
Mohamed Izzeldin Gubartalla Mohamed – 29.08.1987 – 521 – 12/1

Cel mai bătrân jucător: Gheorghe Marișescu, 34 de
ani, 11 luni și 7 zile (et. 6)
Cel mai tânăr jucător: Cosmin Mânecan, 17 ani, 5
luni și 17 zile (et. 2)
Cele mai multe minute jucate: Bogdan Miheț (1350
minute)
Cea mai mare victorie: 3-0, cu Drobeta Turnu
Severin
Cel mai mare eșec: 1-6, cu CSM Râmnicu
Vâlcea
Golgheterul echipei: Andrei Suciu (4 goluri)
Eliminări: 2 (Uzun de două ori, Hecsko)
Goluri din penalty: 2 (R. Trandu, Suru)
Nu a marcat gol în 5 meciuri
Nu a primit gol în 3 meciuri
Jucătorul meciului: o nominalizare – Răzvan
Trandu, Andrei Suciu, Daniel Crișan, Mihai Hecsko și Mădălin
Smaranda.

REZULTATELE
ÎNREGISTRATE DE FORTUNA COVACI ÎN TURUL
CAMPIONATULUI

Etapa 1 (15.08.2009) Fortuna Covaci – Dacia Mioveni 1-1 (R.
Trandu)
Etapa 2 (22.08.2009) CSM Râmnicu Vâlcea – Fortuna Covaci 6-1 (B.
Steop)
Etapa 3 (29.08.2009) Fortuna Covaci – Jiul Petroșani 2-3 (An.
Suciu, Rosenblum)
Etapa 4 (05.09.2009) UTA Arad – Fortuna Covaci 2-1 (An.
Suciu)
Etapa 5 (12.09.2009) Fortuna Covaci – „U” Cluj-Napoca 0-3
Etapa 6 (19.09.2009) Arieșul Turda – Fortuna Covaci 2-1
(Marișescu)
Etapa 7 (26.09.2009) Fortuna Covaci – Mureșul Deva 2-0 (An. Suciu,
Mohamed)
Etapa 8 (03.10.2009) FCM Târgu Mureș – Fortuna Covaci 2-0
Etapa 9 (10.10.2009) Fortuna Covaci – FC Argeș 0-2
Etapa 10 (17.10.2009) CS Otopeni – Fortuna Covaci 5-0
Etapa 11 (24.10.2009) Fortuna Covaci – Minerul Lupeni 2-2 (An.
Suciu, D. Crișan)
Etapa 12 (01.11.2009) Gaz Metan CFR – Fortuna Covaci 3-2 (Dârvaru,
Suru)
Etapa 13 (07.01.2009) Fortuna Covaci – FC Baia Mare 1-2 (R. Trandu
– pen.)
Etapa 14 (14.01.2009) FC Bihor – Fortuna Covaci 2-1 (R.
Trandu)
Etapa 15 a stat deoarece CFR Timișoara s-a retras
Etapa 16 (28.11.2009) Fortuna Covaci – Drobeta Turnu Severin 3-0
(Suru – pen., Hecsko, Dârvaru)
Etapa 17 (05.12.2009) FC Silvania – Fortuna Covaci 0-0

Articol și statistică de
Cornel BIHOLARI

25 Dec. 2009, 13:00 Analize
Pe aceeași temă