FC Snagov: Început ezitant, final în forță

20 Dec. 2009, 21:00 Analize
FC Snagov:** Început ezitant, final în forță

FC Snagov a început nou sezon cu gândul de a se salva de la
retrogradare, iar finalul turului îi propune un nou deznodământ.
Aflată pe locul opt, cu un nou antrenor și un nou președinte,
ilfovenii se pregătesc pentru o a doua parte a campionatului mult
mai disputată și cu altă mentalitate. Deși nu au declarat-o,
conducerea speră ca diferența de doar opt puncte dintre ei și locul
promovabil să fie doar un mic pas pentru un parcurs de
istorie.

Începutul de campionat nu a fost tocmai favorabil snagovenilor.
„Alb-roșii” au evoluat mult sub așteptările unei echipe ce întâlnea
o nou promovată, Victoria Brănești, de altfel și surpriza acestui
tur, și au încasat cinci goluri, înregistrând și cea mai drastică
înfrângere. Același scor de 5-2 s-a mai înregistrat încă odată, la
două etape distanță, în Regie, asfel victoria în fața Petrolului
fiind uitată ușor de suporterii ilfovenilor.

Primele nouă etape l-au avut la timonă pe Mihai Stoica, antrenor ce
i-a condus și în sezoanele trecute și avea să fie îndepărtat după
înfrângerea de la Galați. Parcursul nu tocmai bun în care au
acumulat doar opt puncte i-au determinat pe finanțatorii echipei să
producă un șoc printre jucători și odată cu numirea pe bancă a
tandemului Țermure – Reghecampf, a fost adusă ca președinte și Ana
Maria Prodan. Clasați pe un loc 16 și în plin campionatul, noua
conducere nu a beneficiat de jucători noi, ci au mers pe mâna
vechii gărzi. Încrederea acordată și noile metode de antrenament
i-au făcut să devină dintr-o formație fără pretenții și ușor de
depășit, una care are acum obiectivul locurile 1-5.

Stache, aproape de Snagov

Odată cu venirea la club a Ana Mariei Prodan s-a zvonit că neamțul
ce vroia să cumpere Rapidul, Lutz Stache, este interesat să
investească la Snagov. De altfel, datoriile către jucători au și
fost achitate de omul de afaceri german, însă acesta a fost
singurul moment în care s-a și implicat. Parcursul bun din a doua
parte a turului și obiectivul de a termina în fruntea clasamentului
și poate chiar o eventuală promovare sunt unele dintre condițiile
pentru care Stache ar fi de acord să devină patronul echipei.

Gol în toate partidele sub conducerea lui Țermure și
Reghecampf

Schimbarea antrenorului a venit cum nu se poate mai bine pentru
ilfoveni. Deși au început timid, egal pe teren propriu cu Delta
Tulcea și FCM Bacău, jocul echipei a arătat cu totul altfel. Mai
agresivi, cu poftă de joc mai mare și dăruire, Radu & co. au
avut un parcurs de excepție, reușind să marcheze în toate
întâlnirile.

Prima înfrângere, 4-1, cu Dunărea Giurgiu, a venit ca un duș rece
pentru jucătorii Snagovului, iar în ultima etapă au produs surpriza
și au învins categoric Chiajna, 3-1, echipă ce avea un început de
sezon foarte bun și se anunța o formație ce se bătea la
promovare.

Florea, integralistul echipei

Schimbarea de antrenori nu l-a afectat pe Florea, jucător ce a
reușit să continue să fie titular și sub comanda lui Țermure.
Fundașul este singurul fotbalist care a reușit să joace în toate
minutele acestui tur de campionat. Alături de Marian Florea, Gigel
Ene a fost singurul fotbalist ce a mai reușit să joace în toate
partidele, însă mijlocașul nu a apucat să termine în teren toate
cele 90 de minute.

Petrescu, golgeterul

Atacantul împrumutat de la Rapid, Andrei Petrescu, este golgeterul
echipei și totodată fotbalistul clasat pe locul doi în topul
marcatorilor în Seria I. Acesta a reușit să marcheze de opt ori în
cele 15 partide în care a jucat, o singură dată înscriind o dublă,
împotriva Săgeții Stejarul, scor 2-0.

Gigel Ene este al doilea golgeter al Snagovului, mijlocașul reușind
de șase ori să miște plasa porții adverse, o singură dată înscriind
din penalty, împotriva Deltei Tulcea, 2-2.

David, juniorul favorit

Pe parcursul celor șaisprezeze meciuri disputate în acest tur de
campionat (meciul cu CSM Râmnicu Sărat fiind câștigat la masa
verde), cei doi antrenori ai echipei au folosit trei juniori. Este
vorba despre: Alexandru David, Ciprian Marius Pricop și Constantin
Alin Nistor, primul fiind cel mai des folosit, în 14 partide, iar
Nistor a fost cel mai puțin, în doar două.

Finalul turului a fost momentul propice pentru ca noua conducere să
le mulțumească pentru parcursul ascendant în clasament. Imediat
după fluierul final al victoriei împotriva Concordiei, președinta
Ana Maria Prodan a organizat un banchet la care au participat
jucătorii și conducerea.

Pauza de iarnă se anunță un moment important pentru clubului
ilfovean, deoarece odată cu începutul returului se dorește
întinerirea echipei și aducerea unor jucători care vor putea duce
la îndeplinirea îndrăznețuilui obiectiv.

STATISTICA TURULUI DE
CAMPIONAT

Portari
Marius Vasile Curileac – 18.02.1984 – 13 meciuri / 0 goluri – 1170
minute
Dragoș Mihai Măcelaru – 09.11.1990 – 2 / 0 – 180
Ionuț Irimia – 17.05.1979 – 1 / 0 – 90

Fundași
Alexandru David – 15.06.1991 – 14 / 0 – 1110
Tudor Marian Zeciu – 25.02.1977 – 15 / 1 – 1251
Irinel Constantin Voicu – 09.05.1977 – 13 / 1 – 975
Radu Cozma – 28.08.1976 – 7 / 0 – 407
Marian Florea – 11.09.1982 – 16 / 0 – 1440
Adrian Popa – 07.04.1990 – 6 / 0 – 357
Mihai George Dumitru – 24.12.1988 – 2 / 0 – 95

Mijlocași
Ionuț Bereșoae – 29.12.1989 – 5 / 0 – 170
Marius Ionuț Tomozei – 09.09.1990 – 5 / 0 – 173
Gigel Bogdan Ene – 04.09.1982 – 16 / 6 – 1407
Alexandru Radu – 07.09.1982 – 14 / 0 – 1180
Viorel Dinu I – 18.09.1978 – 13 / 1 – 911
Anton Petrea – 09.03.1975 – 14 / 2 – 1132
Ciprian Marius Pricop – 02.03.1991 – 7 / 1 – 344
Victoraș Cataramă – 10.01.1989 – 5 / 0 – 175
Sergiu Șanta – 03.12.1986 – 1 / 0 – 70
Dan Nicolae Balauru – 06.12.1980 – 8 / 2 – 522
Constantin Alin Nistor – 09.11.1991 – 2 / 0 – 24

Atacanți
Viorel Dinu II – 17.03.1980 – 11 / 1 – 478
Andrei Petrescu – 19.08.1985 – 15 / 8 – 1216
Marius Rădulescu – 26.04.1981 – 13 / 3 – 619

Cel mai bătrân jucător: Anton Petrea – 34 de ani,
8 luni și 27 zile (etapa 17)
Cel mai tânăr jucător: Constantin Alin Nistor – 17
ani, 10 luni și 18 zile (etapa 7)
Cele mai multe minute jucate: Marian Florea – 1440
minute (singurul integralist al echipei)
Cea mai mare victorie: 3-0, cu Petrolul Ploiești,
Tricolorul Breaza
Cel mai mare eșec: 2-5, cu Victoria Brănești și
Sportul Studențesc
Golgheterul echipei: Andrei Petrescu – 8
goluri
Cele mai multe goluri din penalty: Gigel Ene –
1
Eliminări: 2 (Dinu I, Cataramă)
Nu a marcat în 3 meciuri
Nu a primit gol în 4 meciuri
Jucătorul meciului: 9 nominalizări – Gigel Ene
(4), Andrei Petrescu (3), Anton Petrea și Marius Rădulescu (câte
una)

REZULTATE TUR
2009-2010

15.08: Victoria Brănești – FC Snagov 5-2 (2-1) (G. Ene, A.
Petrescu)
23.08: FC Snagov – Petrolul Ploiești 3-0 (1-0) (V. Dinu I, Pricop,
G. Ene)
29.08: FC Snagov – Săgeata Stejaru 2-0 (1-0) (A. Petrescu 2)
05.09: Sportul Studențesc – FC Snagov 5-2 (2-0) (A. Petrea, A.
Petrescu)
13.09: FC Snagov – Farul Constanța 0-1 (0-0)
19.09: FC Botoșani – FC Snagov 1-0 (0-0)
26.09: FC Snagov – Cetatea Suceava 2-2 (1-2) (Petrea, Zeciu)
4.10: Dinamo II – FC Snagov 1-1 (1-0) (G. Ene)
17.10: Dunărea Galați – FC Snagov 1-0 (1-0)
24.10: FC Snagov – Delta Tulcea 2-2 (1-1) (G. Ene – pen., A.
Petrescu)
31.10: CSM Râmnicu Sărat – FC Snagov 0-3 (meci câștigat la masa
verde)
4.11: FC Snagov – FCM Bacău 1-1 (1-0) (Petrescu) (restanță – etapa
a noua)
7.11: FC Snagov – Tricolorul Breaza 3-0 (0-0) (A. Petrescu,
Balauru, G. Ene)
14.11: Steaua II – FC Snagov 1-2 (0-2) (A. Petrescu, Balauru)
21.11: FC Snagov – Gloria Buzău 2-0 (2-0) (M. Rădulescu 2)
28.11: Dunărea Giurgiu – FC Snagov 4-1 (2-1) (Voicu)
5.12: FC Snagov – Concordia Chiajna 3-1 (1-1) (G. Ene, M.
Rădulescu, V. Dinu II)
Când găsești analiza echipei tale favorite pe liga2.ro?

Luni, 21 decembrie: FCM Bacău,
Dunărea Giurgiu

Marți, 22 decembrie: FC
Botoșani, Steaua II București

Miercuri, 23 decembrie: Dunărea Galați, Gloria Buzău
Joi, 24 decembrie: Cetatea
Suceava, Dinamo II București

Vineri, 25 decembrie: Tricolorul Breaza, CSM Rm.
Sărat

Articol și statistică de
Marius Anghel

20 Dec. 2009, 21:00 Analize
Pe aceeași temă