„Vreau să cred că acesta nu a fost ultimul meci pentru FC Bihor”. Cheregi vorbește despre situația delicată prin care trece clubul orădean: „Nu salariile sunt problema”

Marius ANGHEL 07 Dec. 2014, 20:21 Seria 2

FC Bihor își continuă existența cu greu în aceste momente. Chiar dacă în ultimele etape echipa și-a mai revenit și a adunat puncte în campionat, drept dovadă și victoria de sâmbătă cu CSM Râmnicu Vâlcea, scor 2-0, clubul orădean de fotbal trece printr-o situație foarte delicată în privința organizării, nu numai în privința echipei de seniori, ci și în ale celor de juniori.

Pe lângă bucuria victoriei obținute în etapa a 16-a, antrenorul Călin Cheregi a scos în evidență și situația tragică în care se află clubul orădean. Acesta spune că jucătorii săi se antrenează în haine scurte pentru că nu au echipament pentru iarnă, nu mai au mingii și că a ajuns să se roage „să vină zăpezile să se amâne etapa”. Tehnicianul a declarat că jucătorii săi au înțeles situația actuală și nu se plâng că au restanțe de două luni, nu aceasta reprezentând principala problemă de la clubul orădean, salariile, ci problema e generată de lipsa banilor pentru organizarea clubului.

„Suntem puși în fața unor lucruri imposibile de realizat. Ne antrenăm în haine scurte la minus 4-5 grade, avem 4-5 mingi la antrenament, din care două sunt de joc și cu toate acestea, iată că am reușit să câștigăm. Vreau să felicit băieții pentru tot ceea ce au arătat în acest meci. Știam, așa după cum bine am declarat, ori de câte ori am avut posibilitatea, că am încredere în ei, știam că valoarea lor nu este pentru poziția din clasament, ci pentru ceea ce au arătat în aceste momente. Au dat dovadă de caracter, iar cu cele menționate mai sus, vă rog să remarcați modul în care existăm de două luni de zile. Nu problema salariilor este cea mai mare problemă la FC Bihor, nu vrem să ne plângem, chiar dacă nu au fost luați banii de două luni, ci problema banilor pentru organizarea acestui club și aici mă refer de la prima echipă până la ultima grupă de copii și juniori. Lipsa echipamentelor, mingilor și materialelor pentru antrenamente își spun cuvântul la greu în acest moment, pentru că nu există„, a spus Călin Cheregi, citat de fcbihor.ro, la finalul meciului cu CSM.

Antrenorul spre ca situația financiară să se regleze printr-un miracol și activitatea clubului să continue. „Vreau să cred că acesta nu a fost ultimul meci pentru FC Bihor în actuala ediție a Ligii a II-a. Am rămas singuri împotriva tuturor. Bine că se termină campionatul, m-am rugat să vină zăpezile să se amâne etapa. Încă o dată, nu salariile, băieții au înțeles, sunt alte cluburi cu salariile mai în urmă, problema este de organizarea clubului, din punct de vedere financiar, nu neapărat salariile, pentru că lumea interpretează greșit, nu ne plângem că n-am luat salariile, problema este de existența clubului, cauzată de multe lipsuri, foarte multe, logistică, bază de antrenament, transport, teren de antrenament. Din cinci terenuri de antrenament, am rămas la unul sintetic pe care-l putem folosi. Nu mai avem acces nicăieri, terenul Motorul este rupt, pentru că acolo joacă și se antrenează copii și juniorii. Când au apărut cazurile de gripă, au apărut pentru că facem antrenament în șorturi, nu avem un pantalon lung… Nu se poate, FC Bihor în Liga a II-a în 2014 în acest hal, e tragic. Nu cerem salarii, dar trebuie să ai minimul minimului”, a mai precizat Cheregi.

Aș vrea să mulțumesc celor trei oameni pentru care existăm în acest moment, domnului președinte, sponsorului și nu în ultimul rând lui Ionuț Pop, știind bine, cu banii care au venit după Pop, în acest moment trăim, dar trăim periculos”
Călin Cheregi, antrenor FC Bihor

Clubul orădean a încheiat anul pe locul 10 în Seria II a Ligii 2, penultimul, cu un total de 11 puncte.

Marius ANGHEL 07 Dec. 2014, 20:21 Seria 2
Pe aceeași temă