După eșecul cu Arieșul Turda, din etapa trecută, FC Argeș este
condamnată să câștige meciul de sâmbătă, de pe propriul teren, cu
Voința Sibiu, pentru a ieși din zona minată a clasamentului.
Principalul argeșenilor este convins că misiunea elevilor lui va fi
una foarte grea, având în vedere că adversarul ocupă locul trei în
clasament și se bate la promovare.
Iordan Eftimie nu se mulțumește cu jumătăți de măsură și a pregătit
meciul doar la victorie: „Va fi un joc destul de greu,
pentru că cei de la Sibiu sunt neînvinși până acum. Mă îngrijorează
situația din clasament, deoarece am ajuns pe ultimul loc. Am avut
evoluții slabe la jocurile din deplasare și n-am luat niciun punct.
Dacă nu vom reuși să câștigăm acest meci, va fi foarte greu. Sibiul
este o echipă bună, are în lot mulți jucători cu experiență, care
au mai evoluat în divizia B. Sunt arțăgoși, aleargă mult și se
luptă pentru fiecare minge. Șansa noastră este să câștigăm acest
meci, pentru că un punct nu ne ajută cu nimic. Victoria este
obligatorie, pentru a ieși din zona retrogradării. Va trebui să fac
și la această partidă câteva improvizații, din cauza problemelor
medicale. Avramescu nu poate juca, pentru că este accidentat, iar
Cotigă are o pubalgie și nu știu dacă va fi recuperat până la ora
jocului. Asta e situația, însă eu sper să iasă
bine!”.
Înaintea acestei confruntări, FC Argeș ocupă ultimul loc în
clasament, cu doar patru puncte, adunate în șapte etape.
Sursa: Curierul Zilei