„Vâlcea nu trebuie să mai fie satelitul Pandurilor”

11 Jun. 2009, 16:04 Seria 2
„Vâlcea nu trebuie să mai fie satelitul Pandurilor

Fost antrenor la Chimia Rm. Vâlcea, actualmente tehnicianul echipei de Liga a IV-a Lotru Brezoi,Vasile Grossu critică dur politica conducerii clubului CSM. Rm. Vâlcea. 

 

„La ora actuală, în echipă nu avem nici un jucător titular care să fie vâlcean. Și asta în condițiile în care în județul nostru există Centrul de copii și juniori al CSM Rm. Vâlcea, Centrul de copii și juniori al FC Oltchim, CSȘ din Rm. Vâlcea, CSȘ Drăgășani, dar și alte școli particulare care pregătesc copii și juniori. Au fost mereu transferați juniori din țară, majoritatea lipsiți de valoare”, a explicat Grossu.

 

Tehnicianul critică dur politica CSM-ului de a împrumuta jucători de la Pandurii Tg.Jiu.

 

“Nu putem să fim mereu un satelit al echipei din Tg. Jiu! Păi, la Vâlcea a existat tradiție fotbalistică, am fost peste 10 ani în Divizia A, am câștigat Cupa României. Vâlcea nu poate să fie satelitul nimănui, al nici unei echipe, pentru că are o tradiție în acest sport, aici a existat mereu o emulație deosebită pentru fotbal”

 

Grossu este convins că șefii clubului nu au vizat cu adevărat promovarea.

 

“Faptul că nu s-a optat până la urmă pentru varianta promovării mi se pare a fi o strategie foarte realistă. Probabil că și cei din Zăvoi s-au gândit că nu e bine să intre în Liga I, că nu avem fondurile necesare și ajungem ca Gloria Buzău, să facem doar câteva puncte și să secăm bugetul local de bani. În schimb, politica aceasta nefastă, de a ne baza pe jucătorii altora, este falimentară din punctul meu de vedere. Apoi, cred că bugetul nu e un criteriu de departajare în lupta pentru promovare, acum doi ani Tulcea a promovat cu 250.000 euro. Păi dacă ai echipa cea mai bună, un buget de 800.000 de euro în Liga a II-a, cred e unul destul de mare”, a mai atacat Grossu.
 

 

articol scris de Adi Georgescu

 

11 Jun. 2009, 16:04 Seria 2
Pe aceeași temă