Arădenii au ca obiectiv poziția a treia, pentru a promova în prima ligă dacă rivalii lor de la Timișoara nu iau licența.
Timișorenii mai au de așteptat până când Marian Iancu va rezolva problema divizării, aceasta fiind condiția pusă de autorități pentru a prelua clubul. Așadar, bănățenii tremură serios cu gândul că se apropie data de 31 martie. Dușmanii din Arad stau la cutie și par că și-au făcut însă mai bine temele, cel puțin pentru licențiere.
„Sunt aproape sigur că vom lua licența. Chiar dacă nu promovăm anul ăsta, măcar ne pregătim pentru anul viitor. Pentru suporteri, asta ar fi o dublă bucurie, noi să promovăm și Poli să rămână în «B»„, a declarat președintele UTA-ei, Giovanni Catanzariti.
„Nu sunt arădenii de vină”
Șeful galeriei lui Poli nu crede că timișorenii le vor purta pică arădenilor. „Normal că ar fi o mare dezamăgire pentru noi, iar vina conducerii clubului și a autorităților ar fi foarte mare. Dar faptul că intră UTA e o chestie de conjunctură. Nu s-ar schimba nimic în ceea ce privește rivalitatea noastră cu ei, pentru că nu ne fac ei nouă vreun rău„, a spus Sebastian Novovici.
Dan Proca, unul dintre liderii suporterilor arădeni, recunoaște că s-ar bucura ca UTA să urce în prima ligă și de pe locul trei. „ Ideal ar fi să ajungem în Liga I pe forțele noastre. Dar ăsta e fotbalul românesc, nu se cer garanții înaintea sezonului, să se știe de la început pentru ce lupți. De aia trebuie schimbat sistemul. Indiferent cât de mult investesc, conducătorii de club rămân la mâna «împăraților» de la FRF și LPF„, a spus fanul arădean.
„Ne-am dori o promovare corectă, pe teren, dar asta nu înseamnă că sunt trist dacă UTA promovează de pe locul trei”
Dan Proca, reprezentant Suporter Club UTA
„Noi nu le dorim răul celor de la Poli, dar, dacă ei sau o altă echipă din prima ligă nu vor avea licență, ne-am bucura să le luăm noi locul”
Giovanni Catanzariti, președinte UTA Arad
2 puncte îi despart pe arădeni de poziția a treia a clasamentului Seriei a II-a din Liga secundă
Articol scris de Radu FAUR