Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, a transmis un mesaj clar, prin intermediul ProSport, către Asociația Municipală de Fotbal București (AMFB), cea care organizează campionatul în care evoluează Steaua, Liga a 4-a București. Colonelul vrea ca echipa de fotbal antrenată de Daniel Oprița să joace direct la barajul pentru promovare în Liga 3, să nu mai treacă printr-un play-off de determinare a campioanei.
„Steaua București trebuie să fie declarată câștigătoarea competiției organizate de către AMFB în baza meritului sportiv și să fie programată de către FRF să dispute meciurile de baraj.
Decizia AMFB de reluare a campionatului, fie ea sub forma unui singur play-off sau a două play-off-uri, este nu doar discriminatorie, ci și iresponsabilă și periculoasă. În celelalte ligi, campionatele au fost suspendate. Acolo unde echipele de pe primele locuri au avut avansuri considerabile în clasament, acestea au trecut mai departe automat (vezi cazurile Aerostar Bacău și FC U 1948 Craiova). Steaua a câștigat toate meciurile din acest sezon. A dominat campionatul și a câștigat meritul sportiv de a promova. De ce mai e necesar un play-off?
Niciodată nu am înțeles care e rostul play-off-ului în Liga 4. Echipele participante joacă un campionat lung. Așadar avem parte de destule meciuri ca să ne dăm seama ce echipă merită să promoveze. Introducerea acestui play-off mi se pare lipsită în totalitate de sens. O echipă care a dominat campionatul, care a terminat sezonul regulat la un număr foarte mare de puncte de locul 2, poate să rateze promovarea dacă prinde o zi mai proastă într-un meci play-off. Aici nu mai avem de-a face cu meritul sportiv, ci cu norocul. Acest play-off al AMFB șterge meritul sportiv”, a declarat Talpan pentru ProSport.
Steaua conduce detașat clasamentul Ligii a 4-a București, cu 54 de puncte din tot atâtea posibile. Pe poziția secundă se află FC Rapid 1923 II, cu 47 de puncte, iar podiumul e completat de Bucharest United, cu 46 de puncte. Pe locul 4 este Progresul București 2005, cu 40 de puncte, la egalitate cu AFC Asalt. Pe locul 6 e Metaloglobus 2, cu 25 de puncte.
AMFB, prin vocea președintelui Marian Lumânaru, spunea că vrea să organizeze două play-off-uri între primele șase clasate din acest moment, pentru încheierea sezonului suspendat din cauza pandemiei de coronavirus.
„Una dintre variantele pentru a finaliza acest sezon este cu play-off și play-out. Primele șase echipe să joace între ele, iar cele mai bune patru să se califice apoi în acel play-off tradițional cu patru echipe.
Ca stadioane pentru disputarea play-off-ului, care, din păcate, se va disputa în acest an fără spectatori, ne gândim la următoarele: Daco-Getica (n.r. – adică Juventus), Dinamo sau Romprim”, a spus Marian Lumânare, pentru Steaua TV.
Rapid, care are echipa secundă în această competiție, a recomandat AMFB, că va urmări dacă ia o decizie în care să primeze ordinul sportiv, așa cum a cerut FRF, ca Steaua să nu fie declarată campioană pe baza rezultatelor înregistrate până acum.
Pe de altă parte, Florin Talpan a avertizat privind posibilitatea ca adversarele Stelei să poată respecta protocolul de antrenamente și, mai apoi, de meciuri, din moment ce nici măcar în Liga 1 nu se pot îndeplini aceste cerințe, dar la Liga 4, unde contracandidatele ”militarilor” sunt echipe amatoare.
„Partea cea mai gravă e că, în acest moment, organizarea unui play-off este și periculoasă. Steaua își permite să ia măsurile pe care le-a cerut Guvernul. Dar celelalte echipe pot? Am văzut că există echipe în Liga 1 care au recunoscut că nu sunt capabile să continue. Trebuie acum să credem că echipele din Liga 4 stau mai bine decât echipele din Liga 1? Și cine va plăti în cazul în care vreun sportiv se îmbolnăvește, din cauza faptului că măsurile cerute nu au fost luate? Vor răspunde penal cei de la AMFB sau tot cluburile?”, a mai spus Florin Talpan pentru ProSport.
Data reluării competițiilor la acest nivel este necunoscută în acest moment.
https://liga2.prosport.ro/liga-4/cum-s-ar-putea-termina-sezonul-din-liga-4-bucuresti-primele-sase-sa-joace-intre-ele-iar-cele-mai-bune-patru-sa-se-califice-in-acel-play-off-traditional-cu-patru-echipe-anuntul-pre-19132310
https://liga2.prosport.ro/liga-4/rapid-nu-are-grija-doar-de-uta-ci-si-de-steaua-giulestenii-fac-presiuni-si-recomandari-catre-amfb-sa-nu-i-declare-campioni-ai-ligii-4-pe-militari-pentru-a-putea-19132301
https://liga2.prosport.ro/liga-4/oficial-frf-a-schimbat-modul-de-promovare-din-liga-4-in-liga-3-nu-vor-mai-fi-21-de-baraje-ci-14-mini-grupe-de-baraj-care-pot-da-mai-mult-de-21-de-echipe-care-urca-in-esalonul-superior-posibilii-a-19132210
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-2/interviu-exploziv-cu-florin-talpan-cum-se-va-numi-stadionul-stelei-pentru-suporteri-arena-se-va-numi-florin-talpan-ce-spune-despre-o-fuziune-cu-fcsb-si-atac-direct-la-ministrul-19023693
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/legendele-stelei-l-au-luat-la-tinta-pe-florin-talpan-dupa-ce-juristul-a-propus-ca-stadionul-sa-ii-poarte-numele-n-are-nicio-treaba-cu-fotbalul-19024183