UTA, în cantonament în formulă lărgită

03 Apr. 2012, 14:03 Seria 2
UTA,** în cantonament în formulă lărgită

Nici bine nu s-au reîntors de la Râmnicu Vâlcea că utiștii au intrat din nou în program pentru un meci oficial. De luni seară, Roland Nagy și Dan Stupar și-au băgat elevii în cantonament la hotelul „Flora” în formulă lărgită. Dintre jucătorii care se antrenează cu prima echipă, doar Suslak, Chindriș, Cărpinișan, Lazea și Raț au fost deja trimiși la „satelit”, restul urmând să rămână conectați la miza întâlnirii cu Bihorul cel puțin până marți după-amiază. De menționat, că UTA nu are niciun fel de probleme de lot înainte de confruntarea cu bihorenii.

În această seară, „alb-roșii” au făcut un prim antrenament complet în această săptămână, dar nu înainte de a avea o scurtă ședință inițiată chiar de președintele Giovanni Catanzariti. „Chiar dacă remiza de la Râmnicu Vâlcea încă doare, fiindcă în cazul unei victorii am fi urcat deja pe locul trei, prea puțin s-a vorbit de ce a fost, ci mai mult despre ceea ce va urma. Președintele clubului a ținut să-i motiveze pe băieți, reamintindu-le că au datoria să lupte în fiecare meci pentru cele trei puncte, în așa fel, atunci când se vat trage linie, fiecare să simtă că a făcut totul pentru îndeplinirea obiectivului, ocuparea locului trei în clasament. S-a pus mare preț pe forța grupului, pe atitudine și chiar și sacrificiile pe care trebuie să le facem cu toții în următoarele două luni de zile. Am vorbit și noi, antrenorii, dar și Bogdan Mara, care știe exact ce înseamnă performanța și implicit Liga 1, unde tindem să ajungem noi. Ne așteaptă două meciuri grele, pe care, însă, trebuie să le câștigăm și să rămânem bine înfiipți în lupta pentru locul trei”, ne-a mărturisit Dan Stupar.

Sursa: Sport Arad

03 Apr. 2012, 14:03 Seria 2
Pe aceeași temă