„UTA este un miracol, iar rolul meu este minor”

Ionuț Popa vorbește astăzi despre plusurile și minusurile
Bătrânei Doamne, despre problemele de arbitraj ori despre rolul
suporterilor în viața echipei.

– Domnule Ionuț Popa, care sunt concluziile
dumneavoastră după prima parte a sezonului 2009 /
2010?
– Principala concluzie este că nivelul fotbalului românesc este
scăzut și nu mă refer neapărat la nivelul eșalonului secund, ci și
la cel al primei ligi. Deși nu am activat o perioadă destul de
lungă în Liga a II-a, știu ce vorbesc. Nivelul fotbalului a scăzut,
în Liga a II-a nu se mai joacă la aceeași calitate ca și acum 8-9
ani, când am promovat cu UTA în Divizia A, de exemplu. Iar vina
principală aparține conducătorilor, ei sunt vinovați, pentru că i-a
apucat disperarea și au importat antrenori și jucători fără valoare
sau de valoare îndoielnică, de care nu a auzit mai nimeni și care
în care țările lor nu sunt cotați. Poate nu ar fi fost rău să se
facă import de conducători, nu de antrenori sau jucători. În urmă
cu opt ani, UTA era în aceeași situație ca și acum. Avea o echipă
tânără, formată în special din arădeni și era clasată în partea
superioară a clasamentului la jumătatea întrecerii, numai că acea
echipă era mai bună decât cea de acum și evolua tot în Liga a II-a,
fotbalul era altfel.

– Sugerați că UTA a fost ajutată în parcursul ei din
turului campionatului de acest nivel scăzut al
întrecerii?
– Nu neapărat, dar am ținut să-mi spun punctul de vedere după
aproape un an de activitate în Liga a II-a. UTA de acum este pur și
simplu un miracol, iar rezultatele ei nu trebuie desconsiderate. Nu
exagerez cu nimic și echipa trebuie să fie tratată ca atare, pentru
că nu i-a fost deloc ușor. Nu a fost ușor ca jucători adunați de pe
drumuri, din Liga a III-a, scoși din juniorat și aduși să joace
pentru UTA, sub presiune și cu public pretențios să reușească să
formeze un grup atât de unit și care să mai și obțină atâtea
rezultate bune. Este, fără îndoială, un miracol, pe care nu l-am
generat eu, ci Dumnezeu. Mulți spun că fără mine nu s-ar fi mișcat
atâtea lucruri, dar nu este adevărat. Nu vreau să fac pe modestul
și nici să-mi acord prea multă importanță, dar rolul meu a fost
minor în realizarea acestui miracol.

– Domnule Popa, care ar fi plusurile și minusurile
UTA-ei?
– Încep cu minusurile. Primul și cel mai important este legat de
lipsa unei baze materiale corespunzătoare. UTA nu are nici măcar
teren de joc, ca să nu mai vorbesc despre o bază de pregătire, așa
cum ar trebui să fie compusă, din mai multe terenuri de antrenament
diferite ca și concepție, din sală de forță, din bază de recuperare
și refacere după efort. Noi ne antrenăm în general pe baza CSȘ din
Subcetate, pe care o închiriem, câte o oră, o oră și jumătate, dar
eu aș avea nevoie la începutul săptămânii, de exemplu, de un teren
pe care să stăm 3-4 ore. Aș face individualizări cu unii jucători,
dar nu am condiții. Un alt minus este cel mai bugetului, UTA se
descurcă grație sprijinului de care beneficiază, dar nu stă deloc
bine vizavi de pretențiile noastre și ale suporterilor. În fine, o
altă carență a echipei este legată de lipsa ei de experiență, care
este o problemă cu rezolvare în timp.

– Care ar fi plusurile?
În primul rând, vreau să mă refer la conducerea clubului. Giovanni,
Meszar și Dorin Stana nu sunt conducători cu experiență, dar sunt
foarte inimoși, dedicați UTA-ei și fotbalului și lucrează din
plăcere, cu entuziasm. O conducere mai experimentată s-ar fi
resimțit și în condițiile și în rezultatele echipei, dar nu e cazul
să ne plângem. Un alt plus este legat de tinerețea echipei. Chiar
dacă lipsa de experiență a echipei ne mai trage în jos și ne
complică activitatea, prezența unor jucători tineri în lot este
foarte benefică. Deja sunt destui tineri fotbaliști care au
confirmat, care au prins curaj și care încep să fie urmăriți de
alte cluburi. Apropo de acest capitol, vreau să spun că m-a sunat
Dan Apolzan, care este unul dintre colaboratorii apropiați ai lui
Răzvan Lucescu, și mi-a cerut referințe despre șase utiști, care
erau vizați pentru convocarea la această acțiune a loturilor U23 și
U21. I-am spus să nu se grăbească și i-am confirmat un singur nume,
pe al lui Bălgrădean, care a și fost convocat. Dar acest interes
față de tinerii noștri este indiscutabil un plus.

– Ați avut destule de împărțit cu arbitrii de-a
lungul primei părți a sezonului. Chiar ați primit patru etape de
suspendare, ce credeți că s-a întâmplat?
– Eu am o problemă cu arbitrajele, pentru că nu sunt așa cum ar
trebui să fie. Nici nu mai vreau să-mi amintesc prin ce am trecut,
pentru că mă enervez instant. Indiscutabil am pierdut puncte
importante din cauza greșelilor de arbitraj, iar reacțiile mele au
venit din acest motiv. Fotbalul românesc are probleme mari din
cauza arbitrajelor, eu și jucătorii mei muncim ca sclavii zilnic și
este foarte greu să te stăpânești când vine câte un arbitru și te
scoate din minți printr-o manieră de care îți dai seama
imediat.

– Care a fost aportul suporterilor în rezultatele
obținute de UTA în acest an?
– Eu nu sunt cucerit sau impresionat de suporteri doar de acum. Am
început să lucrez la UTA în 1993 și de atunci știu pe pielea mea ce
înseamnă publicul arădean. Revenind la prezent, pe mine nu
atitudinea suporterilor de acum, din acest tur de campionat, m-a
impresionat, ci cea din returul ediției trecute. A fost ceva
fantastic, au fost alături de noi ca niciodată, n-am auzit o
înjurătură la adresa jucătorilor, au fost extraordinari. Îmi
amintesc de meciul din retur de la Salonta, am stat în tribună și
peste tot erau doar suporterii UTA-ei. Suporterii ne sunt aproape,
ne sprijină mult și echipa e mai responsabilă din acest motiv.
Bine, mai sunt câțiva care înjură, huiduie, comentează, dar așa
ceva se întâmplă peste tot, nu e ceva ieșit din comun.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan