CS Dinamo – CSC Ghiroda intră în istorie: a fost ultimul meci jucat pe stadionul Dinamo. Președintele clubului a făcut anunțul: ”Este oficial, 100 la sută! Ne apucăm de demolare!”

Andrei PREOTU, Marius ANGHEL 13 Jun. 2024, 11:12 Liga 3

Întâlnirea dintre CS Dinamo București și CSC Ghiroda și Giarmata Vii, din semifinala mini-turneului care decide a șasea echipă promovată în această vară din Liga 3 în Liga 2, a fost ultimul meci oficial organizat pe stadionul Dinamo. Cel puțin asta a anunțat președintele clubului aparținând Ministerului Afacerilor Interne.

Roș-albii conduși de Florin Bratu și Ionel Dănciulescu, mai ceva decât Gheorghe Mihali, cel trecut în raportul de joc ca antrenor principal, s-au impus cu scorul 3-1, fiind acum la un meci de o promovare în liga secundă.

Cum evenimentul nu a fost promovat ca fiind ultimul meci pe legendara arenă, CS Dinamo fiind extrem de deficitară la capitolul comunicare, doar câteva zeci de spectatori au asistat la acest ultim joc din ”Groapă”, iar în Peluza Cătălin Hîldan au fost doar șase persoane!

CS Dinamo – Ghiroda, ultimul meci oficial pe stadionul Dinamo

Deși scaunele au început să lipsească în multe zone ale stadionului, mai ales la cele două peluze, gazonul s-a prezentat decent, fiind, probabil, peste multe terenuri ale echipelor din SuperLigă.

Ultima partidă din ”Groapă” s-a încheiat cu o victorie pentru ”câinii” lui Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, a nu se confunda cu regretatul antrenor! A fost 3-1 pentru bucureșteni, care vor juca la Focșani meciul decisiv pentru accesul în Liga 2. Asta după ce formația din județul Vrancea a trecut după reprizele de prelungiri de SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 3-2.

Implicați în proiectul de la CS Dinamo, Florin Bratu și Ionel Dănciulescu au trăit la intensitate maximă această partidă, iar la Tribuna 0, care a adunat cei mai mulți spectatori, s-au înghesuit mai multe vedete. N-a lipsit nici Nicolae Dică, dornic să vadă o posibilă adversară pentru Campionii FC Argeș în sezonul viitor de Liga 2.

Ieșit din lumina reflectoarelor, Dănuț Lupu a fost mai mereu cu zâmbetul pe buze și a părut că a trecut peste perioada dificilă, fostul manager al clubului ieșind recent de la închisoare.

În tribune a fost surprins și un fost jucător al lui Dinamo, aflat acum chiar la Ghiroda. Este vorba de Darius Buia, fiul mai celebrului Romulus Buia, care a trecut printr-o accidentare gravă, dar se află aproape de revenirea pe gazon.

Ultimul joc din ”Groapă”, aproape în anonimat!

Concluzia este că ultimul meci de fotbal organizat pe stadionul Dinamo a avut loc mai degrabă într-un anonimat, iar motivele ar fi trei: suporterii dinamoviști susțin aproape în totalitate formația din SuperLigă, evenimentul nu a fost promovat deloc de CS Dinamo, iar meciul a fost unul de slabă factură, între două formații din Liga 3, oaspeții venind tocmai din vestul țării!

  • De menționat că echipa antrenată acum de Zeljko Kopic a jucat ultima oară în ”Groapă” în urmă cu doi ani, iar meciul a fost unul de coșmar: ”câinii” au retrogradat pentru prima oară în Liga 2, după barajul cu ”U” Cluj. De atunci, doar CS Dinamo a mai evoluat pe stadionul unde s-au obținut victorii memorabile cu Leverkusen, Beșiktaș sau ȚSKA Moscova.

Ionuț Popa a tras concluzia în privința stadionului Dinamo: ”Este oficial ultimul meci, 100 la sută!”

Prezent alături de Ionuț Lupescu la duelul dintre CS Dinamo și Ghiroda, președintele clubului aparținând MAI, Ionuț Popa, a subliniat că demolarea arenei din ”Ștefan cel Mare” este o chestiune de zile.

Noul stadion ar urma să aibă o capacitate de aproximativ 25.000 de locuri, cu 10.000 mai mult decât arena pe care miercuri s-a jucat ultimul meci.

”Este oficial ultimul meci, 100 la sută. Deja am transmis colegilor să dezmembrăm ușor-ușor anumite elemente. Am avut o discuție și cu domnul Badea, l-am rugat să-și demonteze tribuna oficială. Mi-a confirmat că în două săptămâni îmi va indica societatea care va veni să demonteze și le va duce în Tei.

CNI va publica licitația în curând. E o licitație cu trei capete. Iar dacă totul merge bine, trebuie să nu mai aibă impedimente. Va fi o demolare parțială în primă fază pe o anumită latură. Noi vom începe atipic, cu o construcție, nu cu o demolare completă. Nu este un stadion ușor, este destul de complicat la caietul de sarcini. Deci, un pic mai complicat.

Eu așa spun, așa o simt (n.r. – că vor intra buldozerele). Sunt niște termene legale pe care trebuie să le îndeplinim. Rămân la concluzia că este ultimul meci care se joacă pe acest stadion”, a spus Ionuț Popa, la emisiunea ”Exclusiv Dinamo”.

https://www.youtube.com/watch?v=I_wnLN0CFTY

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Andrei PREOTU, Marius ANGHEL 13 Jun. 2024, 11:12 Liga 3
Pe aceeași temă