UTA a luat licența

18 Jun. 2011, 14:42 Seria 2
UTA** a luat licența

Pe adresa clubului arădean a sosit o hârtie semnată de Viorel
Duru ce îi liniștește pe utiști. Președintele Comisiei de
Licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal a luat act de
îndeplinirea celor cinci criterii: sportiv, infrastructură,
personal și administrarțire, juridic și financiar și propune
acordarea licenței pentru SC UTA SA în ediția de campionat
2011-2012 a Ligii a 2-a.

Probabil, anunțul oficial va fi făcut luni, însă „textiliștii”
își pot face liniștiți planuri pentru eșalonul secund. În schimb,
gruparea fanion a Aradului nu are certitudinea că va fi lăsată să
se implice în lupta pentru promovarea în elită, un răspuns clar în
acest sens fiind așteptat până la finalul lunii.

Gio
pregătește stagiul din Italia

De miercuri, președintele „Bătrânei Doamne” se află în Cizmă,
unde încearcă să bată în cuie cel de-al doilea cantonament al verii
pentru echipa pregătită de Roland Nagy și Dan Stupar. La o
săptămână de la reunirea lotului programată pe 4 iulie,
„textiliștii” vor urca la Moneasa, pentru perioada de acumulări
fizice, pentru ca la aspectul tehnico-tactic să se lucreze în
Italia. Utiștii intenționează să „acosteze” la Gabbice Mare, o
localitate în vecinătatea stațiunii Rimini. „Am avut
discuții cu primarul localității si se pare că totul este în
regulă. Băieții ar avea condiții excelente aici. Echipa locală
evoluează în liga a 8-a, dar are o bază sportivă ce nu vezi în Liga
1 din România”
, ne-a mărturisit Giovanni
Catanzariti.

Totodată, șeful UTA-ei lucrează și la capitolul achiziții, având
susținerea oamenilor de afaceri italieni cărora este pe cale să le
cedeze pachetul majoritar de acțiuni. „Ei sunt la Arad,
iar eu lucrez în Italia. Zilnic, am avut și o să mai am întâlniri
pentru jucători străini:italieni, argentinieni, dar și de origine
africană. Duminică mă întorc acasă, eu sper să am vești multe și
bune pentru UTA”
, a mai punctat Gio.

Sursa: Sport Arad

18 Jun. 2011, 14:42 Seria 2
Pe aceeași temă