Jucătorii „Bătrânei Doamne” au beneficiat de doar două zile libere cu ocazia Sărbătorilor de Paște. Doar sâmbătă și duminică, „alb-roșii” au stat departe de gazon, căci Adrian Falub a sunat adunarea luni dimineața. Apoi, jucătorii se vor întoarce la treabă și după-amiază în formulă completă. La prima ședință din a doua zi de Paște, absentase Remo Amadio, care a revenit din Italia la orele prânzului. Calvin și-a revenit și el complet după întinderea musculară suferită în confruntarea cu Bihorul și intră în calcule pentru un tricou de titular în derby-ul cu Poli Timișoara.
Până vineri, ziua mareului meci de pe Bega, antrenorii „textiliști” mai au programate zilnic câte un antrenament. Dan Stupar, unul dintre cei doi secunzi ai UTA-ei a vorbit și el despre componența inedită a noului staff din Calea Aurel Vlaicu. „Atâta timp cât avem un țel comun, acela de a obține cât mai multe puncte în lupta pentru locul trei și fiecare dintre noi ne facem cât mai bine treaba, nu văd de ce ar contesta cineva această formulă”, a spus fostul fundaș.
Sursa: Sport Arad
Foto: Sergiu Daniel GIURGIU