Absent de pe teren încă de la finalul lunii septembrie din cauza unei accidentări, Liviu Nicolae, căpitanul Unirii Tărlungeni, a încercat în tot acest timp să se vindece prin diverse tratamente urmate, însă acestea n-au avut niciun efect. Durerile de după meciul cu Petrolul din Cupa României, după un duel cu Alexandru Benga, nu i-au dat pace, astfel că atacantul de 31 de ani a decis să se opereze.
Liviu Nicolae nu va mai putea juca deloc timp de cel puțin șase luni după ce miercuri se va opera la Spitalul Militar din Brașov la ligamentele încrucișate. „Nu am scăpat de operație. Trebuie să fiu puternic și să trec peste acest hop, pentru că vreau să revin întorc în forță pe gazon”, a spus Liviu Nicolae pentru Monitorul Expres.
Căpitanul Unirii a apucat să joace în această primă parte de sezon a Ligii 2 doar de patru ori.
Unirea Tărlungeni va ierna pe locul 11 al Seriei a II-a, cu 14 puncte, după 18 etape desfășurate în campionat. În ultimul meci au remizat 1-1 cu Olimpia, șa Satu Mare.