Juniorul de 18 ani al echipei de fotbal Minerul Lupeni, Andrei Horonogozo, se confruntă cu o problemă de sănătate mai aparte dacă se poate spune așa. Fotbalistul are rău în momentul în care pornește la drum cu mașina astfel că acesta nu poate fi luat la meciurile pe care echipa le are în deplasare. Antrenorul secund Iosif Rus spune că acesta este motivul pentru care jucătorul nu prinde lotul decât la meciurile de acasă. „Îi este rău pe mașină. Are stare de vomă. Din această cauză nu-l putem lua cu noi la drum că ajunge tot palid. Nu știu cum se poate rezolva problema lui. Medicul știe mai bine. Copilul este talentat, îl folosim, deocamdată doar la jocurile de acasă”,a spus Iosif Rus. Fotbalistul nu a putut face deplasarea nici la jocul de ieri Arad cu ACU, meci pierdut de Minerul cu scorul de1-0.
Â
Loredana Juglea
Â