Continuă mutările de trupe la FC Brașov. După eșecul sever din amicalul de sâmbătă cu Chindia Târgoviște, scor 0-5, șefii lui FC Brașov au decis să întărească staff-ul tehnic al echipei. Astfel, Adrian Szabo a fost numit director tehnic, Mihai Stere rămâne antrenor principal, Ioan Naghi ca fi antrenorul secund, iar Andrei Șanta se va ocupa de pregătirea portarilor.
„În urma rezultatelor din ultimele meciuri de pregătire am decis să întărim staff-ul tehnic. Mihai Stere rămâne în continuare antrenorul principal, iar Adrian Szabo va fi directorul tehnic. Am decis să-l readucem în staff și pe Ioan Naghi, o legendă a clubului, care poate ajuta prin vasta sa experiență”, a declarat Gheorghe Popa, președintele interimar al CA al FC Brașov.
Se pregătesc transferuri importante
În privința lotului, pe ultima sută de metri înainte de reluarea campionatului, oficialii lui FC Brașov caută să întărească lotul de jucători. Pe lângă problemele de lot legate de accidentări, „stegarii” au nevoie urgentă de fundași centrali, lucru ce s-a văzut și în amicalul de sâmbătă pierdut cu Chindia, în care Stere a fost nevoit să improvizeze.
Imediat după jocul cu târgoviștenii, șefii lui FC Brașov au luat legătura cu mai mulți jucători printre care fundașul central Marin Marian (28 de ani), care și-a reziliat de curând contractul cu Concordia Chiajna, iar cele două părți ar fi ajuns la un acord.
O lovitură pe piața transferurilor ar fi însă revenirea lui Bruno Madeira (31 de ani), mijlocașul portughez care s-a simțit excelent în tricoul lui FC Brașov. Bruno mai are contract cu Concordia Chiajna, însă nu intră în vederile antrenorului Adrian Falub.
O altă țintă a brașovenilor este fundașul croat Mislav Leko (28 de ani), cel care a jucat în sezonul trecut la FC Brașov. „Am demarat discuții cu mai mulți jucători, pentru că trebuie să completăm rapid posturile. Până nu semnăm actele nu vă pot spune numele jucătorilor”, a mai spus Gheorghe Popa.
Umiliți de Chindia în ultimul amical
Altfel, sâmbătă, în amicalul de la Doicești, FC Brașov s-a făcut pur și simplu de râs în fața celor de la Chindia Târgoviște. Cu un prim „11” cu destule improvizații, „stegarii” au fost simple jaloane pe teren, iar la final au cedat cu un neverosimil 5-0! Golurile victoriei dâmbovițenilor au fost marcate de Cherchez (15, 53), Popa (20), Honciu (35), Neguț (71).
În acest meci, Stere a început cu Mutu – Vagner, Buga, Istrofor, Negotei – Alupoaie, Coman, Pană, Codoban – Matei, Ene. Pe parcurs au fost rulați toți jucătorii valizi (Cerlincă, Rusu, Andor, dar și Georgescu un tânăr fundaș central de la Dinamo II). Pe final de meci, Pătru a fost eliminat de centralul Marius Chițu, care a considerat că fundașul târgoviștean a trimis mingea intenționat în el. „A fost un aut, i-am dat mingea, n-a fost niciun gest insultător”, a explicat, la final, jucătorul Chindiei.
„A fost o prestație slabă, însă vreau să cred că e vorba de un accident nefericit după toate evenimentele din ultima săptămână care au afectat moralul jucătorilor. Am întâlnit o echipă foarte motivată, însă nimic nu scuză acest rezultat rușinos. E clar că mai avem nevoie de cel puțin 4-5 jucători”, a declarat Gheorghe Popa, președintele interimar a CA al FC Brașov.
„A fost un adevărat dezastru acest joc și mental și fotbalistic. Am încropit o echipă pentru acest joc pentru ca am avut jucatori accidentați. A fost o corecție severă. Vom vedea ce putem face săptămâna viitoare și ce jucatori mai putem aduce”, a spus Mihai Stere.
Chindia Târgoviște – FC Brașov 5-0 (3-0)
Au marcat: Cherchez 15, 53,Popa 20, Honciu 35, Neguț 71
Chindia: Meilă – Martac, Vătavu, B. Dinu, Pătru – Nisipeanu, Anton, Honciu, Stoica – Popa, Cherchez. Au mai jucat, în repriza a doua: Gârlea, B. Vasile, Neguț, L. Mihai, Parghel, Grigore. Antrenor: Nicu Croitoru
FC Brașov: Mutu – Vagner, Buga, Istrofor, Negotei – Alupoaie, Coman, Pană, Codoban – Matei, Ene. Au mai jucat: Cerlincă, Rusu, Andor și Georgescu. Antrenor: Mihai Stere
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)