Trică și jucătorii au decis: „Dacă Marțian apare mâine la vestiare nu vom mai intra pe teren cu Reșița!”

Marius ANGHEL 08 Nov. 2013, 19:10 Seria 2
Trică și jucătorii au decis:**

Întâlnirea dintre antrenorul și patronul UTA-ei nu a avut loc până la această oră, iar Eugen Trică susține că nici nu se va mai vedea cu Adrian Marțian până săptămâna viitoare. „Principalul” arădenilor se gândește doar la meciul cu Metalul Reșița și orice intervenție a dejeanului, chiar și sâmbătă dimineață, ar strica atmosfera în cadrul lotului.

„Joi, am stabilt cu patronul clubului că ne vedem vineri până la ora 12. Eu eram dispus să ne întâlnim, dânsul nu a apărut la club, așa că mai sunt la dispoziția lui de abia săptămâna viitoare. Iar dacă va apărea în preajma vestiarelor mâine dimineață, sau la pauza meciului, stafful tehnic și jucătorii au decis să nu mai intre pe teren. Chiar dorim să facem tot ce ține de noi pentru a câștiga cu Reșița și am vrea să avem liniște”, ne-a declarat Eugen Trică.

Așadar, e greu de crezut că patronul va mai agita lucrurile la echipă cu 18 ore înainte de primul fluier al partidei cu gruparea din Valea Domanului, riscând să compromită în totalitate meciul de mâine. Rămâne, însă, ce se va întâmpla, mai ales că Marțian anunțase o ședință la sediul clubului la ora 16.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 08 Nov. 2013, 19:10 Seria 2
Pe aceeași temă