La puține minute după încheierea partidei cu Gloria Bistrița, antrenorul „Bătrânei Doamne” nu a vorbit prea mult despre aspectele tehnico-tactice ale confruntării cu ardelenii, ci s-a referit la arbitraj. „Am un mesaj pentru șeful arbitrilor, domnul Alexandru Deaconu. Dacă nici după meciul acesta nu se iau măsuri, atunci e grav de tot. Prin astfel de arbitraje, riscăm să intre lumea pe teren. Domnule Deaconu vă implor, luați măsuri. Nu se mai poate așa ceva, nu se mai poate!”, spunea Eugen Trică.
Și, deocamdată, răspunsul a venit doar din partea Comisiei de Disciplină. Pe lângă Neagu, cel eliminat eronat de pe teren, a fost suspendat – e adevărat, după un memoriu al „textiliștilor” – și Sidney Faye. În schimb, în jurul pedepsei luate de arbitrii întâlnirii se menține misterul. Teoretic, „centralul” Flavius Roșu, conform notei primite din partea observatorului de arbitri, va fi reținut de la delegări cel puțin trei etape, însă, fiindcă s-a ajuns la situația în care pentru un singur fault să fie suspendați doi jucători (!?), ar trebui să primească o pedeapsă mai aspră.
Toată situația creată l-a determinat pe Trică să se simtă o doză de frustrare. „Îndemnul meu în sfârșit a fost auzit la București. S-au luat măsuri, dar tot împotriva noastră. M-au lăsat fără niciun fundaș central pentru meciul de la Motru, așteptăm cu nerăbdare să vedem ce a pățit și centralul meciului cu Bistrița. Dacă vom afla cândva. Cred că în momentul de față suntem singuri împotriva tuturor, iar noi tot ceea ce cerem este să fim arbitrați corect”, a mai spus tehnicianul „Bătrânei Doamne”.
Fostul internațional se teme, oarecum, și de arbitrajul de sâmbătă, drept pentru care „oficialii” UTA-ei au făcut o solicitare specială la Federație. „Am ținut să existe un supervizor la acest meci, am făcut adresă la Fderație, sperăm să primim răspuns pozitiv”, ne-a mai mărturisit Eugen Trică.
Sursa: Sport Arad