Fundașul lateral Marius Tomozei (25 ani) s-a accidentat la antrenamentul de vineri al echipei sale, CSM Râmnicu Vâlcea. Jucătorul a alunecat și a simțit cum îi fuge genunchiul, ratând astfel meciul cu U Cluj. „Am fost imediat la control, am doar ligamentul încrucișat întins. Stau pe tușă cel puțin o săptămână” a declarat Marius Tomozei. Rămâne de văzut dacă jucătorul va fi recuperat pentru meciul din etapa viitoare, de la Mioveni.
Tomozei este probabil cel mai reușit transfer al CSM-ului din ultimii ani. Adus liber de contract de la Caransebeș, jucătorul de bandă are un sezon excelent la Vâlcea și evoluează la fel de bine pe oricare din flancurile apărării. În acest sezon, Tomi are șase meciuri pentru CSM, în care a reușit și un gol, în disputa de la Oradea. „Marius ar face față cu siguranță și în Liga I, are toate calitățile” a spus și antrenorul Alex Pelici.
Articol scris de Adi GEORGESCU