Tibor Moldovan revine acasă

27 May. 2009, 10:58 Seria 2
Tibor Moldovan revine acasă

Născut și crescut la Tg. Mureș, atacantul Unirii, Tibor Moldovan, revine azi acasă ca „dușman”, cu gândul unei victorii care să parafeze promovarea echipei din Alba Iulia.

 

Tibor Moldovan a învățat ABC-ul fotbalului la Tg. Mureș, la juniorii lui ASA, dar nu s-a înrolat niciodată în echipa militarilor mureșeni. Îl leagă în schimb multe amintiri de orașul natal, multe dintre ele dureroase.

 

“Am jucat de la 14 la 18 ani la juniorii lui ASA, dar n-am mai ajuns și la echipa mare. Nu m-au vrut nici cei de la Gaz Metan Tg. Mureș, așa că un an m-am lăsat de fotbal. Pur și simplu n-am mai vrut să joc. M-am băgat într-o gașcă de cartier și făceam numai lucruri urâte. Am avut noroc că m-a convins mama să mă reapuc de fotbal”, își amintește Moldovan.

 

Decizie înțeleaptă, fiindcă în scurt timp a trăit prima mare satisfacție: în vara lui 2003 a promovat cu Unirea Alba Iulia în Divizia A. După șase ani, e aproape să bifeze performanța de atunci. Cu mult noroc, fiindcă în iarnă a fost foarte aproape să semneze cu … FCM Tg. Mureș.

 

“În iarnă, prima oară am negociat cu cei de la Tg. Mureș. Ne-am înțeles, dar transferul a căzut fiindcă FCM mă dorea definitiv, nu doar împrumut. Așa am ajuns la Alba Iulia, care a fost de acord să mă ia doar pentru șase luni. Acum nu-mi pare rău. Am ales bine, fiindcă nu cred că mai putem rata promovarea”, spune atacantul.

 

Moldovan are și un of. “Îmi pare rău că FCM nu mai e pe primele două locuri, mi-ar fi plăcut să se joace meciuri de Liga I și la Tg. Mureș. FCM a fost o surpriză foarte plăcută și cred că este cea mai bună echipă din serie”, își laudă “uniristul” adversarii de astăzi.

 

Partida FCM Târgu Mureș – Unirea Alba Iulia va începe la ora 17:00 și va fi transmisă live text pe www.liga2.ro.

 

Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN           
 

27 May. 2009, 10:58 Seria 2
Pe aceeași temă