Tănasă, accidentat pentru a treia oară la mușchii aductori: „Am forțat din dorința de a ajuta echipa”

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 29 Apr. 2014, 19:01 Seria 2
Tănasă, accidentat pentru a treia oară la mușchii aductori:**

Accidentat pentru a treia oară în ultimele luni la mușchii aductori, atacantul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Ciprian Tănasă, nu va mai putea juca în acest sezon. Deși în amicalele din iarnă a impresionat, fiind golgeterul echipei, Tănasă nu a putut ajuta formația lui Claudiu Niculescu în acest an, fiind mereu accidentat. A venit prima accidentare, chiar înainte de startul sezonului, apoi a jucat  în meciurile cu Reșița și Târgu Mureș, când a survenit a doua accidentare. Intrat sâmbăta trecută, după o lună de pauză, în finalul jocului cu ASA, vârful s-a reaccidentat la doar câteva minute și până la final a făcut figurație, Niculescu efectuând deja toate schimbările.

„Am o ruptură la aductori, care mi-a recidivat a treia oară. La o astfel de accidentare trebuia să iau pauză de două luni, însă eu, de fiecare dată, am forțat și am intrat la trei săptămâni. Am vrut să ajut echipa, dar asta e viața, nu îți iese mereu cum vrei. Vedem ce va fi la vară. În acest sezon nu mai am șanse nici 1% să apuc să mai joc. Nu vreau să discut altceva, eu nu am putut fi implicat la echipă, așa cum mi-aș fi dorit.” a explicat Tănasă.

Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru

Adrian MUJEA, Marius ANGHEL 29 Apr. 2014, 19:01 Seria 2
Pe aceeași temă