Iulian Tameș a terminat recent contractul cu prim-divizionara FC Brașov și se gândește serios să revină acasă, la FC Argeș. Este supărat că viitorul acestei echipe este incert, dar spune că speră să se găsească până la urmă o soluție de redresare.
„Vreau să vin la miting, însă numai dacă voi reuși să-mi rezolv problemele personale până atunci. Fie că vin, fie că nu, voi fi cu sufletul lângă această echipă și mă voi ruga să nu piară. Ar fi o adevărată tragedie. Sper să se găsească cineva s-o salveze. Eu am vorbit cu mulți jucători care au evoluat aici și vor să se întoarcă. Și eu, la rândul meu, m-aș întoarce cu mult drag la FC Argeș. Aș suferi cumplit dacă s-ar desființa. Aș veni să joc și gratis, numai s-o salveze cineva. Mulți jucători vor să se întoarcă aici și ar accepta și salarii mici. Daniel Bălașa, de exemplu, abia așteaptă să revină aici, la Pitești. Vreau să port o discuție și cu nea Cornel (n.r., Cornel Penescu). Din punctul meu de vedere și fuziunea cu SCM Pitești ar fi o soluție. Am putea face treabă bună aici. Ar mai veni și Cosmin Năstăsie, Ciprian Tănasă, plus alți prieteni de-ai mei de la alte echipe care, dacă le-aș propune să joace la Pitești, ar accepta. Am încerca să promovăm, totul este ca această echipă să nu moară. Și actualul lot de jucători are în componență fotbaliști talentați care ar merita să rămână la echipă. Dar repet, totul este ca această echipă să nu moară”, a spus Tameș pentru Ziarul Argeșul.