Retrogradarea Politehnicii Timișoara din cauza neprimirii
licenței, cel mai probabil în liga a treia, le-a stârnit deja
orgoliul rivalilor de la UTA. Chiar dacă în acest moment sunt în în
liga a II-a, iar o întâlnire cu bănățenii este imposibilă în acest
sezon, fanii „Bătrânei Doamne” ar fi dispuși să treacă și peste
încă o retrogradare, doar să aibă ocazia de a se duela din nou cu
eternii inamici.
Dezideratul acestora s-ar putea transforma însă în realitate în cel
mai scurt timp, UTA fiind și ea în pericol de a nu primi licența
pentru sezonul 2011-2012 din cauza unei datorii de 230.000 de euro
pe care o are la sârbul Vasiljevic, scrie cotidianul Glasul
Aradului.
Giovanni Catanzariti, președintele arădenilor, nu este însă prea
încântat de dorința fanilor: „M-au sunat mai mulți
să-mi spună că doresc să picăm și noi în Liga a 3-a să jucăm cu
Poli. Nu știu ce sa mai zic și ce să mai cred. Aud și eu voci care
spun că vom fi și noi retrogradați, ceea ce ar fi cu totul ilegal
și nedrept, fiindcă acea datorie nu trebuie s-o plătească SC UTA
SA, ci FCM UTA, care e în insolvență. Dar, văzând acum ce pățesc
echipe de tradiție din Liga 1, nu mai pot băga mâna în foc pentru
nimeni și nimic. În fotbalul românesc orice e posibil, chiar orice.
Mă gândesc tot mai serios să mă retrag până nu e pea
târziu”.
Fanii echipei UTA sunt însă de neclintit în dorința lor de a-și
reîntâlni rivalii: „Nici UTA nu e prea curată în opinia
Federației, așa că mi-e frică să nu pățim și noi ce a pățit Poli.
Dar, dacă va fi să jucăm din nou cu ei, chiar nu-mi pare rău.
Indiferent de ce eșalon jucăm, poate fi și Liga a 3-a. Bineînțeles,
ideal ar fi să ne întâlnim cu Timișoara în Liga 1, iar UTA să
câștige titlul și Poli să retrogradeze după un meci direct pe Dan
Păltinișanu… Orice e posibil în fotbalul românesc, de aceea eu
sunt adeptul ideii de a ne înscrie în campionatul unei alte
țări”.