„Suntem o echipă în foame de puncte!”

14 Oct. 2011, 14:53 Seria 2

FC Argeș va juca în această rundă împotriva celor de la FC Bihor, într-o partidă contând pentru etapa a noua din Liga a II-a la fotbal. Antrenorul argeșenilor, Viorel Dumitrescu, este convins că echipa sa va avea în față un adversar foarte puternic considerând că este cel mai greu meci de până acum, după confruntarea cu Gloria Bistrița.

„Ne așteaptă un meci foarte greu, împotriva unei echipe ce are în componența ei mai mulți jucători valoroși, ce au reușit să obțină promovarea în ediția de campionat precedentă. Nu ne va fi deloc simplu și după părerea mea pentru noi este cel mai greu joc de la confruntarea cu Gloria Bistrița din urmă cu câteva etape și tocmai de aceea trebuie să tratăm foarte serios acest joc pentru a nu avea parte de vreo surpriză neplăcută la acest joc.”, a declarat antrenorul echipei FC Argeș, Viorel Dumitrescu

Se gândește doar la victorie

Tehnicianul argeșenilor se gândește doar la victorie în partida cu orădenii, spunând că elevii săi sunt în foame de puncte. „Indiferent cât de greu va fi acest joc pentru noi, suntem obligați să obținem toate cele trei puncte. Ne așteaptă un joc greu, dar suntem în foame de puncte, pentru că nu am mai câștigat de la partida din deplasare cu Juventus. Am cedat patru puncte în partidele cu Arieșul Turda și cu CSM Râmnicu Vâlcea și ar fi cazul să obținem un nou succes în campionat.”, a precizat antrenorul echipei FC Argeș, Viorel Dumitrescu.

Jucătorii sunt motivați

Viorel Dumitrescu a punctat că elevii săi sunt motivați pentru a obține un rezultat mare la partida de sâmbătă, aceștia fiind motivați și înțelegând faptul că la jocul de la Râmnicu Vâlcea, până la urmă au cedat două puncte. Iată ce a declarat în legătură cu acest subiect antrenorul echipei FC Argeș, Viorel Dumitrescu: „Băieții sunt foarte motivați și sunt mai mult decât concentrați la antrenamente. Îi simt foarte motivați și dornici de afirmare și se gândesc doar la obținerea tuturor celor trei puncte. Sper să și reușească acest fapt și sunt convins că la finalul partidei ne vom bucura de victorie. Noi am analizat și meciul de la Râmnicu Vâlcea și în ciuda faptului că cei de acolo au avut poate mai multă inițiativă, noi am ajuns clar la concluzia că am pierdut două puncte. Am stat foarte bine în teren și sunt convins că am fi obținut cu siguranță victoria dacă în finalul partidei, Ivănică nu irosea acea ocazie importantă de a marca și nouă în dese rânduri ne-a lipsit și ultima pasă penru a finaliza cu gol acțiunile noastre de atac.”.

Sursa: Ziarul Top

14 Oct. 2011, 14:53 Seria 2
Pe aceeași temă