Steop: „Nu vom juca la 0-0!”

04 Sep. 2009, 19:06 Seria 2
Steop:** „Nu vom juca la 0-0!

 

Fortuna Covaci are parte de o nouă premieră sâmbătă, când speră să obțină puncte la primul meci oficial în nocturnă, la Arad cu UTA. Micuța grupare s-a pregătit intens pentru întâlnirea cu „Bătrâna Doamnă”, stabilindu-și în săptămâna premergătoare jocului câteva antrenamente seara la ora jocului.

 

„Am încercat să facem câteva antrenamente la ora jocului, să ne obișnuim. De obicei echipele mici se motivează mai bine în nocturnă. Faptul că jucăm la UTA, contează mult pentru noi”, spune antrenorul covăcenilor, Remus Steop. Timișenii s-au antrenat ieri prima dată la ora 20, folosindu-se de reflectoarele amplasate pe tribuna oficială a propriului stadion.

 

Referindu-se la adversarul de mâine, Steop se declară încrezător în posibilitatea echipei sale de a aduna puncte pe stadionul baronului „Von Neumann”.

 

„UTA este o echipă bună, dar mergem să câștigăm. Lotul echipei arădene ne este totuși din punct de vedere valoric superior dacă ne uităm peste C.V-urile lor. Ionuț Popa joacă destul de sigur, apreciază fotbalul italian. Vom încerca să ne apărăm foarte bine, dar încerc să-mi creez și oportunități de a marca. Nu mă duc să joc la 0-0, nu am făcut-o nici până acum”, conchide antrenorul Fortunei.

 

Steop încă regretă punctele pierdute pe greșeli, dar este convins de progresul arătat de tinerii săi fotbaliști: „Trebuia să avem mai multe puncte după meciurile de acasă, pierdute pe greșeli. Jocul ne dă speranțe, echipa a jucat bine în ultimul meci, le acord jucătorilor toată încrederea…”

 

3 portari în 4 jocuri

Legitimat săptămâna aceasta, noua achiziție a covăcenilor, portarul Dumitru Pârvu va debuta mâine la Arad pentru Fortuna. Nemulțumit de greșelile portarilor Smaranda și Mitric din primele trei etape, antrenorul bănățenilor este hotărât să-l folosească pe fostul devean contra lui UTA.

 

„Voi începe probabil cu Pârvu, îl voi încerca și pe el după ce Smaranda și Mitric au greșit”, a declarat Steop pentru www.liga2.ro.

 

Portarul devean ar deveni astfel al treilea portar folosit în primele patru etape de către echipa nou promovată. La meciul de mâine timișenii vor putea conta și pe experimentatul fundaș Petre Purda, revenit după o accidentare.

 

10 goluri a încasat Fortuna în primele trei etape din Liga a II-a

 

Articol scris de Cornel BIHOLARI

 

 

04 Sep. 2009, 19:06 Seria 2
Pe aceeași temă