„Stegarii” au doar varianta victoriei pentru a mai spera la play-off. Szabo spune cum își motivează jucătorii

Marius ANGHEL 22 Mar. 2016, 11:24 Seria 2

Victoria de la Mioveni a reaprins speranțele în tabăra „stegarilor” că pot prinde play-off-ul. Mai sunt trei etape din retur în care elevii lui Adrian Szabo mai au de jucat cu Olimpia Satu Mare și Șoimii Pâncota pe teren propriu, dar și o deplasare la Râmnicu Vâlcea. Primul, cu sătmărenii, are loc chiar astăzi, de la ora 19:00, într-o nouă etapă intermediară.

„Nu suntem la mâna rezultatelor, totul depinde doar de noi. Este foarte important să câștigăm meciul cu Olimpia pentru a putea pregăti în liniște meciul de sâmbătă de la Vâlcea”, spune Adrian Szabo.

Chiar dacă investitorii italieni întârzie să apară la Brașov, jucătorii brașoveni au avut forța să se mobilizeze la meciul de la Mioveni, unde au demonstrat pe teren că pot juca bine.

„Plăcerea de a juca fotbal”

Secretul victoriei de la Mioveni? „Le-am spus băieților înaintea meciului să aibă plăcerea de a juca fotbal. La Mioveni, echipa a arătat că poate și a făcut-o bine. Dacă vom continua cu aceeași organizare sunt convins că ne vom putea impune și în fața Olimpiei. Vom avea un meci dificil cu Olimpia, o echipă arțăgoasă, care etapa trecută a reușit să o învingă pe CSM Râmnicu Vâlcea. Am discutat cu jucătorii, ei sunt motivați să joace chiar dacă situația clubului este critică. Le-am explicat că noi trebuie să fim concentrați doar pe joc, pentru că nu are rost să ne încărcăm negativ cu tot felul de zvonuri. Trebuie să fim cu toții profesioniști până la capăt, să luptăm, pentru că și suporterii altfel te apreciază și te susțin când văd că dai totul pe teren”, a completat antrenorul lui FC Brașov.

Jucătorilor le pasă

Dacă săptămână trecută, FC Brașov s-a despărțit de doi jucători, Cerlincă și Marques, după meciul de la Mioveni, staff-ul tehnic al brașovenilor nu a mai avut astfel de probleme. „Nu a mai venit niciun jucător care să-și manifeste dorința de a pleca. Jucătorii vor să se antreneze și să joace. Chiar la antrenamentul de duminică a venit la mine un jucător care a spus că regretă că nu a jucat la nivelul așteptărilor și la potențialul său adevărat în meciul de la Mioveni. Asta îmi demonstrează că le pasă, că nu sunt indiferenți la jocul și rezultatele echipei”, a precizat Szabo.

Pentru meciul din această seară cu Olimpia Satu Mare, Szabo nu va putea conta pe Bruno Madeira, Livan, Poverlovici, iar ultimul jucător care a intrat la infirmerie este Vlad Munteanu, jucător care s-a accidentat la Mioveni și va rata cel puțin două jocuri.

Ce spune Grassini

Deși era așteptat să vină la meciul cu Olimpia, Lorenzo Grassini, CEO-ul Nilor Finance, se pare că nu va veni. Mai mult, Grassini a precizat prin intermediul unui comunicat de presă că negocierile nu au avansat, asta și pentru că nu i-au fost prezentate toate documentele contabile care să permită evaluarea corectă a clubului.

„Interesul nostru pentru achiziționarea pachetului majoritar al echipei a rămas neschimbat, cu toate că până acum nu am primit niciun document contabil, care să permită să efectuăm o evaluare completă, care să poată ducă rapid la definitivarea situației debitelor și la formularea unei oferte economice. Ne pare foarte rău pentru că noi ne dorim să finalizăm cât mai rapid tratativele și să încercăm să salvăm ce a mai rămas de salvat și, de ce nu, să încercăm să atacăm promovarea în Liga 1. Suntem foarte legați de orașul Brașov și ne-ar părea rău să dispară o echipă de tradiție așa cum este FC Brașov”, a precizat Lorenzo Grassini.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)
Foto: Bogdan BĂ‚LAȘ

Marius ANGHEL 22 Mar. 2016, 11:24 Seria 2
Pe aceeași temă