Stăncioiu vrea iarăși să plece

Andries Mihai Marius 09 Feb. 2011, 12:23 Seria 2
Stăncioiu** vrea iarăși să plece

Pentru antrenorul secund al divizionarei secunde de fotbal a
Iașiului, 2010 s-a încheiat cu o cerere de demisie lăsată spre
analiză Comitetului Director, care, deși verbal a fost aprobată,
când s-a trecut la oficializare lucrurile s-au schimbat. Fiecare
parte a acuzat-o pe cealaltă că nu și-a respectat promisiunea,
totul „finalizându-se” cu întârzierea de o lună a lui Florin
Stăncioiu de a se prezenta la reluarea activității echipei, acesta
anunțând că se află internat în spital.

Fostul tehnician al Tricolorului Breaza, grupare din fuziunea
căreia cu Navobi Charity Cup a rezultat în vară noua
formație-fanion a Iașiului, a cerut încă de la sfârșitul lui
noiembrie să părăsească definitiv Copoul cu jumătate de an mai
devreme decât prevede contractul său, scadent pe 30 iunie 2011.
Condiția a fost însă să-și încaseze drepturile pentru lunile
ianuarie, februarie și martie. Președintele executiv Grigore
Sichitiu, care a demisionat și el pe 15 decembrie, a înțeles însă
că Stăncioiu își mai vrea doar banii pe noiembrie și decembrie, iar
de aici a pornit conflictul.

Anunțându-i pe oficialii clubului că are probleme medicale,
antrenorul a absentat din Iași toată luna ianuarie, revenind la
treabă abia luni, de când lucrează cu jucătorii lăsați acasă de
Falub, dar și cu echipa secundă, condusă de Adrian Ambrosie, plecat
în Antalya cu gruparea din Liga a II-a. Așa că acum Florin
Stăncioiu abia așteaptă astăzi să discute cu Sichitiu, căruia a
promis să-i spună verde în față că nu-i convine deloc postura de
antrenor al echipei din Liga a IV-a și nici pe cea de al doilea
secund al tehnicianului Adrian Falub. Așa că încearcă în continuare
să plece în condiții amiabile, precizând că nu dorește nicicum răul
ACSMU Poli. Dimpotrivă! „Mi-am făcut și eu niște
socoteli, dar totul depinde de modul în care voi fi tratat. Am
aflat din presă că unele cluburi din zona Prahovei m-ar vrea pe
bancă, dar nu am discutat încă nimic, fiind sub contract cu
Iașiul”
, ne-a spus ieri Stăncioiu.

Cel alături de care antrenorul prahovean a urcat în vară Copoul,
Constantin Anghelache, fost șef la Tricolorul, actualmente
vicepreședintele Comitetului Director al ACSMU Poli, speră și el
astăzi într-o soluționare a diferendului dintre antrenor și club,
conducătorul urmând să ajungă și el la Iași. Totodată, Anghelache
își dorește să se lămurească din ce motive fundașii Petcu și
Șandru, veniți chiar de la Breaza, nu au mai urcat în avionul de
Antalya, deși inițial cei doi fuseseră anunțați că fac parte din
strategia lui Falub. „Îmi place să cred că, neluându-i,
șeful băncii tehnice și-a asumat o responsabilitate, dar poate că
vor fi primiți în lot după revenirea echipei din Turcia. Cei doi
sunt chipurile în recuperare după accidentări la genunchi și
gleznă, dar nu cred că marea problemă a Iașului era prezența lor în
condițiile în care au cele mai mici contracte din lot și că oricum
antrenorul cere jucători pe posturile lor”
, a spus și
Anghelache, convins că va mai avea de suferit pentru simplul fapt
că nu ezită să spună lucrurilor pe nume.

Sursa: Evenimentul

Andries Mihai Marius 09 Feb. 2011, 12:23 Seria 2
Pe aceeași temă