Deși antrenamentele au fost demarate încă de acum două săptămâni și echipa a fost și înscrisă în Liga a II-a de fotbal, situația este destul de confuză la gruparea din Valea Domanului. Antrenorul Marian Pană nu are conturat un lot de jucători cu care să înceapă un program de pregătire pentru viitorul sezon competițional. În tot acest timp, acționarul majoritar, Cătălin Rufă, și administrația locală reșițeană nu au căzut până acum de acord în privința modului de continuare a activității fotbalistice, după două sezoane în care Metalul a jucat în liga secundă de fotbal.
Cătălin Rufă a trimis, vineri, Consiliului Local Reșița punctul său de vedere, prezentând trei variante care, în opinia sa, pot asigura în continuare stabilitatea financiară, sportivă și administrativă a echipei. Prima variantă ar fi respectarea contractului de asociere încheiat între părți, cu asigurarea contribuției lunare stipulate inițial, plus o restanță de 548.000 lei. Varianta a doua are în vedere cazul în care Consiliul Local dorește încetarea contractului, situație în care CL are posibilitatea de a denunța contractul, notificând partenerul, însă doar în intervalul 1-31 decembrie, și cu acordarea unui termen de preaviz de șase luni. De aici se înțelege că municipalitatea reșițeană este practic obligată să susțină echipa cel puțin încă un sezon. Cea de-a treia variantă este aceea care ia în calcul preluarea acțiunilor societății de către Consiliul Local Reșița, suma cerută de Rufă fiind de 600.000 de euro, împărțită în cinci tranșe anuale, partenerul reșițean urmând să preia și întregul pasiv al societății. Dacă niciuna din aceste variante nu este acceptată, acționarul majoritar își rezervă dreptul de a se adresa justiției.
Primăria este rezervată
Primăria Reșița a remis luni, 27 iulie, redacției Jurnal de Caraș-Severin un comunicat, în care se precizează că va fi înjumătățită suma acordată pentru un sezon competițional, dar va fi asigurată asistența medicală, baza sportivă, achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni, deci, posibilitatea ca Metalul să își continue activitatea în cele mai bune condiții în Valea Domanului. Suma acordată de Consiliul Local este de 600 de mii de lei.
În ceea ce privește contractul cu Instituția Publică Clubul Sportiv Municipal Școlar Reșița, se amintește faptul că acesta nu a fost denunțat, fiind încheiat pe un an de zile, din august 2013 până în august 2014, singura înțelegere legată de grupele de juniori fiind cea stipulată în acel contract, care de aproximativ un an de zile a încetat prin ajungerea la termen.
În privința promovării, Primăria Municipiului Reșița este rezervată, în condițiile în care încă din anul 2013, de la debutul parteneriatului, tot se atacă promovarea și ea nu este obținută.
Redăm mai jos comunicatul sosit de la Cabinetul primarului Mihai Stepanescu:
„În data de 13 iulie, la sediul administrației publice locale, s-au purtat discuții între reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local Reșița și acționarul CS Metalul Reșița, Rufă Edmund Cătălin, în prezența tatălui acestuia care ocupă funcția de administrator al clubului ce activează în Liga a II a de fotbal.
După o atentă evaluare, propunerea autorității locale, atât din punct de vedere financiar cât și adminsitrativ a fost și rămâne înjumătățirea sumei acordate de Consiliul Local Reșița pentru un an competițional. Mai mult decât atât se asigură asistența medicală, baza sportivă, posibilitatea de achiziționare a pachetului majoritar de acțiuni, deci, posibilitatea ca CS Metalul să își continue activitatea în cele mai bune condiții în Valea Domanului.
În data de 17 iulie, la Registratura Generală a Consiliului Local Reșița a fost înregistrată propunerea patronului CS Metalul Reșița. În data de 20 iulie i s-a răspuns cu o altă adresă, care să întărească punctul de vedere inițial, solicitându-se ca pentru anul competițional 2015 – 2016 să se încadreze în suma înaintată, respectiv 600.000 lei. În ceea ce privește contractul cu Instituția Publică Clubul Sportiv Municipal – Școlar Reșița, se amintește faptul că acesta nu a fost denunțat, fiind încheiat pe 1 an de zile, din august 2013 până în august 2014, singura înțelegere legată de grupele de juniori fiind cea stipulată în acel contract, care de aproximativ un an de zile a încetat prin ajungerea la termen iar în ceea ce privește promovarea, Primăria Municipiului Reșița își rezervă dreptul de a fi rezervată, în condițiile în care încă din anul 2013, de la debutul parteneriatului, tot se atacă promovarea”.
După cum se poate observa, dialogul dintre acționari continuă mai mult prin intermediul presei, fără să fie oferite soluții concrete de redresare a situației, mingea fiind pasată mereu dintr-o parte în alta. În tot acest timp, jucătorii se pregătesc fără să știe ce le va aduce ziua de mâine. Situația este oricum confuză și la nivelul Federației Române de Fotbal, președintele Răzvan Burleanu dorind ca încă din acest sezon să fie formată o singură serie în liga secundă. În acest sens, a dat un nou termen de gândire conducătorilor până pe 29 iulie, pentru a-și recalcula încă o dată posibilitățile și a se duce în Liga a III-a, dacă nu sunt siguri că nu ajung la neprezentare, abandon sau excludere. Dacă o echipă ajunge în această situație, președintele FRF amenință cu sancțiuni drastice, retrogradarea în ultimul campionat al județului din care aceasta face parte.
Articol scris de Marian CĂ‚RĂ‚VAN