Deși au mai discutat prin telefon toată ziua de marți, conducerea UTA-ei și Bogdan Apostu nu au mai ajuns la nicio înțelegere privind un contract până în vară cu posibilitatea de prelungire în caz de promovare în Liga 1. Atacantul susține în continuare că din partea sa a existat toată bunăvoința, însă a luat o decizie morală fiindcă nu a semnat contractul luni – așa cum I s-a promis, pentru ca „oficialii” arădeni să spună că fotbalistul s-a pripit când a plecat luni seara de la Arad. Cert este că antrenorii arădeni trebuie să se descurce fără fostul jucător al Petrolului Ploiești, care, până la urmă, ar putea ajunge în Liga 1, la FCM Târgu Mureș.
Și, teoretic, Roland Nagy și Dan Stupar au material „didactic” la dispoziție. Grecul Galanis și mozambicanul Sitoe se antrenează normal de la începutul acestei săptămâni și ar putea fi soluții chiar de la următorul meci oficial. „Jerry chiar ne-a furat mai mult privirea decât la precedentele antrenamente sau jocuri amicale. Se pare că accidentarea l-a împiedicat să se exprime cum și-a dorit el, rămâne să ne mai convingem de posibilitățile lui. Pe Galanis sper să-l fii deblocat puțin reușita de la echipa a doua, căci vom avea nevoie de toată lumea în acest retur comprimat în două luni și jumătate. Trebuie să recunosc că Apostu e o pierdere, iar adevărul în cazul său e undeva la mijloc. E păcat că s-a întâmplat așa în cazul său, dar avem mare încredere în atacanții pe care-i avem în lot, inclusive în Galanis și Jerry”, a precizat Dan Stupar, antrenorul secund al „alb-roșiilor”.
UTA a efectuat în efectiv complet două ședințe de pregătire miercuri, pe terenurile ICRTI și „Motorul”. Mâine, e programat un singur antrenament, iar, vineri, meciul amical cu Frontiera Curtici.
Sursa: Sport Arad