UTA se antrenează în compania Sebișului

Mihai Andries 29 Apr. 2014, 14:34 Campionat
UTA se antrenează** în compania Sebișului

Fiindcă și așa nu au antrenori, iar Ionuț Popa, cel care i-a pregătit înainte de deplasarea de la Oradea, are treabă la Sebiș, utiștii s-au gândit să meargă ei pe malul Crișului Alb pentru o ședință de pregătire prin joc. „Alb-roșiii” se vor deplasa la Sebiș cu mașinile personale și vor intra pe teren împotriva liderului din C5 începând cu ora 16.

În tot acest timp, „oficialii” arădenilor tac mâlc și asta pentru că stăpânul lor nu le-a mai trimis bani nici măcar pentru cheltuielile curente, hrană, cazare și vitamine. „Ni s-a comunicat că cineva va vorbi cu noi spre finalul săptămânii. La această oră, nu am luat o decizie în vestiar despre ceea ce vom face sâmbătă, jucăm sau nu cu Minerul Motru. Așteptăm punctul de vedere al conducerii, însă până atunci suntem datori să ne pregătim, să fim în formă”, ne-a mărturisit George Neagu, căpitanul arădenilor, care alături de Apostu a și condus antrenamentul echipei de luni seara.

Sursa: Sport Arad

Mihai Andries 29 Apr. 2014, 14:34 Campionat
Pe aceeași temă