Sichitiu: „Acum îmi pare rău că am venit la Iași”

Marius ANGHEL 02 May. 2011, 18:11 Seria 2
Sichitiu:**

Fostul președinte al Politehnicii Iași, a declarat că a ales să
plece din fruntea clubului ieșean din mai multe motive, unul dintre
acestea fiind imposibilitatea de a-și desfășura activitatea pe care
și-a propus-o, fiind constrâns din „afară”.

De asemenea, Sichitiu a declarat că regretă venirea la Iași,
unde consideră că a făcut mai multe lucruri utile.
„Mi-am încheiat mandatul ca președinte al ACSMU Poli.
Am solicitat Comitetului Director să aprobe încheierea de comun
acord a relațiilor contractuale. Acest lucru s-a

întâmplat, iar eu am decis să plec de la Iași. Sincer,
acum îmi pare rău că am venit la Iași. Chiar am crezut că putem
face treabă aici. Cred în continuare că Iașiul merită o echipă în
Liga I, dar are nevoie de o stabilitate la nivelul conducerii, o
stabilitate financiară și o strategie pe termen scurt, mediu și
lung”
, a declarat Sichitiu pentru Bună Ziua Iași.

Acesta a expus și motivele care l-au făcut să renunțe la funcția
de președinte executiv al clubului din Copou: „Cred că
am făcut pași importanți cu echipa ieșeană.

În loc să evoluăm în Divizia Județeană, am câștigat
trei ani, am făcut o echipă de ligă secundă cu care chiar ne-am
bătut la promovare. După un început bun, cu trei victorii la rând,
cu un succes în fața liderului Oțelul Galați, într-un meci amical,
am început să fim atacați din exterior, iar atmosfera la echipă s-a
stricat. M-au deranjat cel mai mult aceste atacuri, care au
destabilizat atmosfera la club și jucătorii au înțeles că nu se
vrea promovarea. Nici nu puteam ataca promovarea, din moment ce nu
am dat niciun ban pentru jucători. Ca să poți promova ai nevoie de
un buget pentru achiziții, iar eu nu am avut niciun ban pentru
acest capitol. Apreciez în mod deosebit eforturile pe care le face
primarul pentru susținerea sportului ieșean. Dar nu putem construi
un club puternic numai cu acest sprijin. Mi-am dat seama că aici se
caută oameni supuși, executanți, care să accepte să fie conduși. Eu
sunt un om de colaborare, dar nu accept să fiu condus din
exteriorul clubului de oameni care nu au nicio treabă cu fenomenul.
Eu am venit la Iași să conduc, iar meseria unui președinte este să
conducă, nu să asculte poruncile altora”
, a mai spus
Grigore Sichitiu.

Articol scris de Narcis
Pohoață

Marius ANGHEL 02 May. 2011, 18:11 Seria 2
Pe aceeași temă