În meciul de la Severin, 0-0 cu FC Bihor, la FC Universitatea Craiova a debutat și Marius Roman, unul dintre jucătorii achiziționați în această iarnă de echipa lui Dragoș Bon. Mijlocașul ce a purtat tricoul cu numărul 93 a intrat pe teren în minutul 66, în locul lui Ripoli, și a reușit să creeze câteva faze bune.
Marius Roman a vorbit despre debutul său la FC Universitatea. „Am avut emoții, prima mea partidă oficială la Universitatea Craiova. Regret că nu am reușit să obținem cele trei puncte, cu toții ne doream acest lucru. Eu sunt fericit că m-am întors acasă, sper să ne îndeplinim obiectivul, chiar dacă este greu.” a declarat Roman pentru editie.ro, ca mai apoi să spună că echipa are nevoie de suportul publicului: „Este dificil să nu putem evolua în fața propriilor noștri suporteri, pentru că avem nevoie de ei. Mulțumim celor care sunt alături de noi și promitem să dăm totul pe teren pentru a le aduce mulțumire sufletească.”
În etapa următoare, sâmbătă, 15 martie, de la ora 11:00, craiovenii vor evolua în Zăvoi cu CSM Râmnicu Vâlcea, formație pe care au învins-o atât în meciul de Cupă, cât și în turul campionatului. Acum, noul mijlocaș al Universității crede că echipa sa va avea un meci mai greu. „Vâlcea e sus, vrea să rămână acolo, dar noi vom merge pentru a ne face jocul. Știu că băieții au mai jucat în acest sezon de două ori cu Vâlcea, și de fiecare dată au învins.”, a spus Roman.