Robu s-a întâlnit cu Sandu și a vorbit despre licențiere

28 Feb. 2012, 17:43 Seria 2
Robu s-a întâlnit cu Sandu** și a vorbit despre licențiere

Delegat din partea autorităților locale și județene să vorbească cu președintele FRF în legătură cu licențiarea echipei Poli Timișoara, pe sezonul următor, Nicolae Robu și-a îndeplinit misiunea, primind răspunsuri în acest sens de la forul amintit.

Iată însă comunicatul de presă al senatorului Robu, în întregime:

„Astăzi, marți, 28.02.2012, am avut, la sediul FRF, o întrevedere cu președintele FRF Mircea Sandu și cu directorii Viorel Duru și Dumitru Mihalache. Discuțiile au fost pur tehnice, cu regulamentele în față. Fondul lor l-au constituit următoarele întrebări:
1. În ce condiții s-ar putea face ca licența de Liga I să aparțină FCU Politehnica Timișoara, care în prezent este unul din acționarii Clubului ? Dar AS FC Politehnica Timișoara (AS FC Politehnica Timișoara este câștigătoarea în instanță a istoriei clubului: palmares, culori, etc.)?
2. Presupunând că Universitatea Politehnica Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timișoara vor prelua acțiunile SC Politehnica Timișoara SA (100 %), care vor fi condițiile de licențiere, având în vedere divizarea realizată în 2010? Cum intervine SC BKP Faber SA în procesul de licențiere alături de SC Politehnica Timișoara SA, când aceasta din urmă va avea alți acționari?

Răspunsurile primite au fost următoarele:
1. Licența pentru Liga I nu poate fi acordată decât SC Politehnica Timișoara SA. În nicio condiție, nici FCU Politehnica Timișoara, nici AS FC Politehnica Timișoara nu pot deveni titulari de licență în locul SC Politehnica Timișoara SA.
2. Schimbarea acționariatului la SC Politehnica Timișoara SA nu schimbă cu nimic condițiile de licențiere. Presupunând că Universitatea Politehnica Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timișoara ar prelua în totalitate acțiunile SC Politehnica Timișoara SA, pentru ca licența să poată fi obținută ar fi necesar ca, în momentul depunerii dosarului, pe de o parte, SC Politehnica Timișoara SA să nu aibă datorii și nici litigii în care i se solicită plăți pe bază de contracte nesoluționate, iar pe de altă parte SC BKP Faber SA să aibă compensările efectuate complet, cu confirmarea neambiguă a faptului de către organele fiscale; altfel spus, ca nici SC BKP Faber SA -ale cărei acțiuni nu s-a pus problema, până acum, să fie preluate de autoritățile publice- să nu aibă datorii.

Răspunsurile de mai sus vor fi analizate de liderii celor patru principale partide din județul Timiș, care urmează să adopte poziția lor finală vis-a-vis de echipa de fotbal Politehnica Timișoara (FC Timișoara). Poziție care, în opinia subsemnatului, nu poate fi stabilită fără o discuție și cu Marian Iancu”, se arată în comunicat.

Cu alte cuvinte, societatea lui Marian Iancu trebuie să dea dovadă că nu are absolut nicio datorie, iar licența s-ar putea obține în condițiile unui nou acționariat. Dar timpul trece și a mai rămas o lună până la 31 martie, data când trebuie depus dosarul de licențiere…

Sursa: Banat Sport

28 Feb. 2012, 17:43 Seria 2
Pe aceeași temă