Răzbunarea lui Iancu, o problemă personală: „M-au făcut țigan cerșetor, acum a venit nota de plată!”

07 Aug. 2012, 18:35 Seria 2
Răzbunarea lui Iancu, o problemă personală:**

Iancu vine cu lămuriri: rămâne alături de Robu, vrea să „lichideze” doar echipa suporterilor, cea din liga a cincea.

După ce a cerut FRF și AJF Timiș să nu lase alte echipe să folosească numele „Poli”, Marian Iancu a precizat că nu are nimic cu „proiectul Recaș”.

„E o procedură normală, pentru că prea mulți își permit să terfelească numele ăsta. Numai proiectul puterii locale va putea să ducă mai departe acest nume, nu niște bețivani notorii, niște drogați, niște neica nimeni. Ei nu vor atinge niciodată simbolul ăsta, cel puțin în următorii 20 de ani, cât voi avea eu ceva de zis. Au sărit gardul în peluză, m-au înjurat, m-au făcut țigan cerșetor, acum a venit nota de plată! Ei nu sunt poliști și nu au ce căuta la Poli. Poli nu are nevoie de ei. Celor care conduc ACS Poli le voi pune la dispoziție jucători sub formă de împrumut, logistica, tot ce vor. Dar nu o să ezit să aplic hotărârea Tribunalului de la Lausanne împotriva acestor golani. Dacă se vor folosi de acest symbol, vom sesiza FIFA și UEFA”, a spus Iancu.

În opinia fostului patron de la Poli, suporetrii din Peluza Sud și Druckeria sunt chiar responsabili pentru distrugerea clubului. „Niciodată un om ca Ostaficiuc sau Orza sau Ciuhandu nu ar fi atentat la bunul mers al clubului prin minciună, dacă nu i-ar fi avut în spate pe cei din peluză. Împreună, au pus umărul la distrugerea acestui club”, este de părere Marian Iancu.

Cernescu, lider Druckeria: „Să ne lase, a muls destul”

Unul dintre liderii organizației de suporteri Druckeria, Emanuel Cernescu, a comentat cu ironie demersul lui Iancu. Să ne lase să ne pregătim de Champions League. Ce treabă mai are el cu Timișoara? A plecat de aici, a muls destul de la orașul ăsta”, a spus Cernescu.

Articol scris de Radu FAUR

07 Aug. 2012, 18:35 Seria 2
Pe aceeași temă