Atacantul de bandă stânga de la CSM Râmnicu Vâlcea, Radu Georgescu (19 ani) s-a agățat cu dinții de șansa oferită în vară, iar, în cele din urmă, soarta i-a surâs. Deși conducerea tehnică hotărâse după primele amicale să renunțe la el, mijlocașul stânga a marcat două goluri în două amicale, care i-au schimbat cariera.
„Pentru mine, a fost un pas uriaș să vin de la Liga a IV-a tocmai la Liga a II-a, la început mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu antrenamentele, dar acum mă simt bine cu băietii și cu staff-ul tehnic. În pregătire a fost bine, am dat și 2 goluri, am ajuns să fiu titular, doarece când Mister mi-a dat ocazia, am jucat fotbal. Pot să zic că am avut și noroc cu golurile din amicale, dar șansa ține cu cei buni. Încă nu am arătat nici jumătate din ce pot, aștept să vină și primul meu gol într un meci oficial, abia apoi pot să-mi arăt adevărata valoare” crede Radu Georgescu.
După ce s-a format la juniorii din Zăvoi, Georgescu a evoluat sub formă de împrumut ultimele două sezoane acasă, la Horezu, în Liga a IV-a, câștigând de două ori cu Flacăra campionatul județean. În vară, fiind în căutare de juniori Under 19, antrenorul de la CSM Râmnicu Vâlcea, Alex Pelici l-a chemat pe tânărul jucător la pregătirile echipei de Liga a II-a. Interesant este faptul că, spre finalul cantonamentul din Zăvoi și după disputarea primelor amicale, Georgescu nu impresionase, astfel că antrenorul Pelici decisese deja să renunțe la jucător, pe care urma să îl anunțe după amicalul cu Juventus București. Cu bagajele deja făcute pentru a se întoarce în anonimatul Ligii a IV-a, Radu Georgescu a fost introdus în finalul testului, în care, surpriză, a reușit să marcheze. Golul l-a convins pe Pelici să îi mai dea o șansă tânărului, care a fost evoluat și în amicalul următor, cu Metalurgistul Cugir, în care mijlocașul a marcat din nou. Astfel, Radu Georgescu și-a desfăcut bagajele și a rămas în lotul echipei mari, iar în startul acestui sezon a prins deja patru meciuri la Liga a II-a. Mai mult, în ultimele două partide, cu Chindia și UTA, Georgescu a fost titular.
Fotbalistul originar din Horezu învață de la jucătorii cu experiență din lot. „Am colegi și prieteni ca Neagoe, Firțulescu și Iordache, de la care am multe de învățat. Vreau să le mulțumesc lor că mă încurajează mereu, dar și președintelui Lucian Munteanu care a avut mereu încredere în mine”.
Articol scris de Adi GEORGESCU