„Putem scoate Curtea de Argeș din cursă!”

13 Apr. 2009, 17:13 Seria 2

Cel mai vârstnic echipier al ocupantei poziției a treia în ierarhia la zi a seriei a 2-a, portarul Gabriel Rotaru este încrezător în șansele Unirii de promovare, în ciuda jocului dezamăgitor din retur prestat de echipa albaiuliană.


"Șansele sunt destul de mari în continuare și pe undeva, poate că e mai bine că nu ocupăm fotoliul de lider și abordăm fiecare întânire din postura de favoriți. Când eram pe locul întâi, toată lumea se mobiliza suplimentar împotriva noastră, iar acum există alternativa să venim, cum se spune, din urmă. Oricum în următoarele două confruntări cu Internațional și Liberty ne propunem să luăm 6 puncte", a declarat goalkeeperul în vârstă de 38 ani.

 

Rotaru a susținut în actuala stagiune 18 partide între buturile "alb-negrilor", iar în retur a bifat 5 prezențe, lipsind în jocul cu Mechel Câmpia Turzii din pricina cumulului de avertismente. "CSM Rm Vâlcea s-a împiedicat la Cluj, nu s-a distanțat la «adevăr», iar la Pitești, partida se anunță drept una decisivă. În primul rând oponenții sunt obligați să învingă, dar noi ne dorim să nu plecăm cu mâna goală. N-aș vrea altceva decât ca marți să rămână numai trei pretendente la promovare, Unirea, CSM Rm Vâlcea și FCM Tg Mureș", a mai spus portarul ce a încasat 3 goluri în primăvară în cele 450 de minute jucate.

 

Atmosferă schimbată

Decanul de vârstă al garniturii uniriste în actuala stagiune a acceptat să discute și despre recentele evenimente petrecute pe banca tehnică a divizionarei secunde, Aurel Șunda lăsându-i locul lui Adrian Falub.


"În viața oricărei echipe apar perioade nefaste, iar din păcate pentru Unirea acest lucru s-a produs la începutul returului. Sub comanda lui Șunda am lucrat în același mod ca și în tur, a intervenit poate o plafonare datorată faptului că activam împreună de aproape doi ani, dar diferența a fost dată de lipsa rezultatelor. Acum există o modificare în tonusul echipei, se observă altceva, însă schimbarea trebuie să aducă roade imediat. Echipa e obligată să joace la alt nivel, să depășească pasa proastă și să-și îndeplinească obiectivul cu care a pornit la drum, adică promovarea în Liga 1", a mai spus Gabriel Rotaru.

 

Portarul unirist are în campionatul în curs 12 goluri primite în 18 partide (medie 0,66/ meci), reușind să-și mențină imaculată plasa în 10 întâlniri, între care 4 externe (trei remize albe la UTA Arad, Turda și Vânju Mare, victoria de la Mioveni).

 

Cele 8 jocuri în care a fost învins sunt următoarele:

 

Jiul Petroșani – Unirea 2-2, Mechel Câmpia Turzii – Unirea 2-3, Unirea – ACU Arad 3-1, CSM Rm Vâlcea – Unirea 2-0, Minerul Lupeni – Unirea 2-4, iar în retur FC Bihor – Unirea 1-0, Mureșul Deva – Unirea 3-1 și Unirea – "U" Cluj 1-1.

 

Sursa: Ziarul Unirea

13 Apr. 2009, 17:13 Seria 2
Pe aceeași temă