Conducătorii Gloriei, Alexandru Hatfaludi și Vasile Urs, au avut în ultimele zile o serie de întâlniri cu oficialități locale, cu scopul de a găsi soluții pentru supraviețuirea clubului.
La întâlnirea de astăzi au participat primarul Ovidiu Crețu, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, doi consilieri locali, Alin Săsărman și Sorin Hangan, dar și reprezentanții a trei firme private, Serbis, Rombat și Comelf, interesate să se implice în activitatea Gloriei.
După mai multe runde de discuții s-a ajuns la concluzia că echipa de fotbal va putea fi sprijinită de către Primărie doar în situația în care din actualul club, plin de datorii, s-ar putea desprinde o entitate „curată”, pe care să funcționeze din toamnă toată activitatea sportivă.
Șefii Gloriei au promis că se vor zbate să realizeze această condiție însă doar după ce vor înscrie echipa în Liga a doua pe actualul club, fiindcă doar așa pot păstra locul de Divizia B.
Cu alte cuvinte, Gloria ar urma să se înscrie până în 15 (termenul limită) în Liga a doua, iar apoi s-ar putea diviza în mai multe structuri, una dintre ele urmând să fie cea pe care primăria o va finanța.
Consiliul Local ar putea aloca 20 de miliarde vechi la rectificarea din august, bani cu care echipa ar putea supraviețui un sezon în liga a doua În ce privește sumele necesare pentru plata unor datorii către jucători și antrenori, acestea ar putea fi acoperite de către cele 3 firme care au participat la discuții, în baza unor contracte de sponsorizare sau publicitate. S-a luat în discuție chiar și vânzarea terenului 2, care ar valora în jur de 900.000 de euro.
Astfel, vestea bună e că echipa bistrițeană are în sfârșit un plan de bătaie pentru sezonul următor, deși e cam târziu pentru un program de pregătire și de alcătuire a lotului. Totul depinde însă de iscusința celor doi conducători, de influența pe care o au ei în fotbalul românesc și de viteza cu care se vor mișca.
Sursa: Sportul bistrițean