Prețul salvării?

10 Jun. 2009, 09:30 Seria 2
Prețul salvării? **

„Afară cu blatiștii!”, a dictat Alexandru Toth, președintele lui FC Bihor, care vrea să trimită juniorii la Arad pentru a fi sigur că meciul nu va fi „trântit”. Se pare că „U” Cluj ar ridica și ea miza, gândindu-se la un bonus frumușel pentru roș-albaștri.

Resemnarea n-a ținut prea mult în tabăra alb-negrilor, care caută de câteva zile soluția miraculoasă pentru a se menține în liga a doua. După ce au tatonat posibilitățile ca Fortuna Covaci și Liberty Salonta să le ofere locul în liga secundă, oficialii lui „U“ au avansat și pe o altă pistă.

 

Potrivit unor zvonuri apărute în anturajul lui FC Bihor jucătorii lui Vig Zoltan ar putea să încaseze câte 4.000 de euro în cazul în care vor scoate măcar un egal sâmbătă, la Arad, cu ACU. De unde vin banii? Zvonurile duc spre Cluj, oficialii „șepcilor” fiind tentați să facă un ultim împrumut financiar în încercarea disperată de a salva echipa. Clujenii au primit asigurări din partea șefului lui FC Bihor, Alexandru Toth, că jucătorii săi vor muri cu ACU de gât.

 

„Pe mine nu mă poate cumpăra nimeni. Țin mai mult la caracter decât la bani”, a clamat Toth, care, după ce a primit informații că mai mulți titulari de-ai săi se gândesc să trântească meciul cu ACU, a decis să se implice personal în alcătuirea lotului pentru partida de sâmbătă. “Nu riscăm nimic. Vom face o echipă în care să am deplină încredere, astfel că la Arad vom folosi juniori și fotbaliști de la echipa a doua. La ultimul meci, unii jucători nu prea băgau piciorul. Ne-am gândit că se menajează pentru a juca la Arad”, a explicat oficialul orădean.

 

Zvonurile că noi am premia Bihorul cred că vin din partea contracandidatei noastre la retrogradare

Dorinel Munteanu, antrenor „U“ Cluj

13 puncte în deplasare a câștigat FC Bihor în acest sezon, în urma a trei victorii și patru egaluri
 

 

Articol publicat de Cristian CUCOLAȘ
[email protected]

10 Jun. 2009, 09:30 Seria 2
Pe aceeași temă