Acuzat la începutul acestei săptămâni de consilierul județean Adrian Cozma că ar fi implicat într-un dosar penal legat de activitatea sa la clubul Olimpia Satu Mare, Dan Băbuț, președintele grupării din Liga 2, a organizat astăzi o conferință de presă pentru a-i răspunde omului politic.
Băbuț a ținut să răspundă oficial acuzațiilor primite de la Cozma, le-a respins cu desăvârșire și a spus că nu ar fi ieșit în fața presei și nu le-ar fi băgat în seamă dacă la mijloc nu s-ar fi aflat imaginea clubului pe care îl reprezintă.
„Sunt acuzat că am făcut deconturi ilegale. V-am adus aici unul dintre dosarele cu deconturi pe care le depunem de la club atât la primărie cât și la Consiliul Județean și care pot fi verificate, mai ales că domnul care a făcut sesizarea e și consilier județean. Dacă erau adevărate acuzațiile, probabil că primeam și eu o citație ca să știu că sunt cercetat” a spus, citat de satumaresport.ro, Dan Băbuț. Președintele Olimpiei a recunoscut că, anual, clubul sătmărean e verificat de organele de control, inclusiv de Curtea de Conturi, însă până acum nu s-a primit nicio notificare că ar fi ceva în neregulă. „Toate deconturile sunt făcute la zi la Consiliul Local și Consiliul Județean și pot fi verificate, repet acest lucru. De altfel îl invit pe domnul consilier județean să vină alături de noi și să facă parte din Comitetul Director ca să vadă cum stau cu adevărat lucrurile la club” a mai declarat oficialul echipei de fotbal, care a contactat un avocat pentru a-l acționa în judecată pe pe Adrian Cozma.
În final, Dan Băbuț a vorbit și de situația financiară de la club și a amintit că deși banii alocați par mulți ei nu acoperă cheltuielile unui club care are angrenate echipe la toate nivelele de la seniori la copii și juniori.
Cozma: „Eu am pus doar o întrebare, nu am acuzat!”
Vizat de declarațiile președintelui Dan Băbuț, consilierul județean Adrian Cozma a declarat pentru satumaresport.ro că el nu l-a acuzat direct pe oficialul Olimpiei, ci doar a pus o întrebare. „Eu nu l-am acuzat că are dosar penal, ci doar am pus întrebare. Poate să mă dea în judecată și rezolvăm acolo lucrurile. În rest, eu nu am făcut decât să reproduc din raportul Curții de Conturi. Am cerut să fie făcut public acel raport și apoi cei vizați să vină să dea explicații pentru cheltuirea banilor. Să nu se înțeleagă greșit că am ceva cu Olimpia, doar vreau să vedem cum s-au cheltuit banii sătmărenilor” spune Adrian Cozma, care e dispus chiar la o întâlnire cu președintele Dan Băbuț pentru a lămuri lucrurile: „Merg cu mare drag chiar și într-o emisiune televizată și vorbim cu actele în față. Pentru binele clubului” a mai precizat consilierul județean de la PNL.