Motivați că au șansa să se afirme în fața liderului, dar și că
finanțatorul le-a achitat restanțele la zi în preziua meciului, și
mobilizați de tehnicianul Ionuț Popa, fotbaliștii din Copou au
bifat vineri seară cea mai bună evoluție din primele opt etape.
Miza întâlnirii și orgoliul jucătorilor au reprezentat atuuri
importante pentru ACS MU Poli, care a profitat din plin de victoria
cu Petrolul (scor 3-1), apropiindu-se la o singură victorie de al
doilea loc ce duce în elită și la 4 puncte de prima clasată.
Mai mult nemulțumit de prestația din prima repriză, când tabela
indica 1-1, omul de afaceri bucureștean Ionuț Negoiță a încheiat
partida aplaudând în picioare din tribuna oficială prima victorie
importantă a ieșenilor, care intră astfel în cursa promovării.
Surpriza a venit însă după ultimul fluier, când finanțatorul a
anunțat că nu exclude ca echipa să aibă un nou antrenor dacă Ionuț
Popa nu crede suficient de mult în șansele de promovare. Cum
„Popică” a reacționat violent la auzul veștii – „Mi se
rupe de cele spuse de Negoiță și de primar” –
finanțatorul s-a convins că echipa nu are tehnicianul potrivit cu
care să facă performanță. „Nu am spus că l-am destituit
pe domnul Popa, ci doar că mă nemulțumește situația din clasament
chiar și în urma victoriei cu liderul. Luasem însă în calcul
această variantă, mai ales că antrenorul îl anunțase pe
președintele Sichitiu că va pleca indiferent de rezultatul cu
Petrolul, dar și pentru că am constatat că echipa poate mult mai
mult, având șaptesprezece fotbaliști trecuți prin Liga I. Și, ca să
fiu sincer, mi-am dat seama că Popa nu este genul de tehnician cu
care să lucrez, mie plăcându-mi persoanele care vorbesc puțin și
fac mult, care au caracter, care se ocupă de echipă, fiind prezente
zilnic la program. De asemenea, îmi doresc un antrenor care să se
ocupe strict de problemele fotbalistice, care crede în șansa
echipei până la capăt și care își dorește o carieră, nu o mulțime
de bani dintr-o dată, pentru că până la urmă și aceștia vor
veni”, ne-a declarat ieri Ionuț Negoiță.
Omul de afaceri a mai spus că nu se va consulta cu primarul
Gheorghe Nichita în privința ratificării deciziei luate, fiind
aproape convins că ACS MU Poli va ajunge în scurt timp echipa pe
care și-o dorește. El a promis că cel târziu săptămâna viitoare
Iașul va avea un nou tehnician, deși s-au vehiculat deja numele lui
Ionel Augustin, Cornel Țălnar și Ion Moldovan.
„Nu trebuie să mă consult cu primarul pentru a înlocui antrenorul,
deoarece eu fac organizarea la club, iar asta mi-am asumat-o
public. Nu am două variante la dispoziție, ci doar aceea de a face
echipa să meargă. Și cu siguranță voi reuși”– Ionuț
Negoiță,finanțator CSMU Poli Iași
„În loc să aibă o discuție directă cu mine, pentru a
lămuri situația, antrenorul s-a grăbit să împroaște cu noroi. Și-a
dat de fapt arama pe față, deși Popa nu a reprezentat niciodată o
variantă benefică pentru fotbalul ieșean”– Ionuț
Negoiță
Sursa: Evenimentul