Mititelu se autocontestă din nou?!

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 26 Jul. 2013, 13:47 Actualizat: 27 Jul. 2013, 11:29 Pregătiri, amicale

Un protest din ciclul „Noi suntem împotriva lui Mititelu, dar trebuie să recunoaștem că Universitatea este la el” s-a petrecut la antrenamentul miercuri seara de la Calafat al echipei lui Mititelu. Astfel, un grup de suporteri a afișat câteva bannere prin care practic recunoșteau apartenența Științei la Adrian Mititelu, dar l-ar dori pe acesta departe de clubul pe care l-a declarat moștenire de familie. „Pleacă Mititelu”, „Vinde” și „Ți-o zicem de ani întregi, nu te vrem și nu-nțelegi” au fost mesajele mai degrabă amicale ale fanilor.

Astfel de acțiuni, care doar vor să scoată în evidență că Știința îi aparține lui Mititelu, s-au mai petrecut imediat după retrogradarea echipei. „Eu am organizat mitingul acela de protest, ca să arăt că e echipa mea” avea să susțină ulterior Adrian Mititelu. „Peluza Sud s-a semnat atât pe autocarul CS U Craiova, cât și pe bannerele cu mesaje împotriva lui Adrian Mititelu” scrie digisport.ro, semn că astfel de pseudo-proteste sunt menite să-i dea apă la moară lui Mititelu, care se luptă să demonstreze în această perioadă că deține palmaresul Științei.

Aksam Kadour: „Fiul meu, Șerif, este dirijat de Blondu și Mititelu”

Unul dintre suporterii prezenți la Calafat a fost Șerif Kadour, fiul doctorului Aksam Kadour. Șerif este celebru deja pentru invadarea terenului la finala Europa League, dar și pentru gestul de a se cățăra pe nocturna arenei „Ion Oblemenco”, solicitând reintrarea echipei în competiții.

Cel care discreditează gesturile și cauza lui Șerif este chiar tatăl său, care afirmă că în spatele acțiunilor fiului său se află chiar Adrian Mititelu și Gabi Blondu. „Mititelu și Blondu dețin controlul asupra lui Șerif, îi spun ce să facă. Îi dau copilului ceva mărunțiș să-și ia etnobotanice și să facă gesturi extreme. Am încercat să-l țin departe de acest anturaj nociv, dar degeaba” spune doctorul Aksam Kadour.

Dacă spusele lui Aksam Kadour sunt reale, Mititelu ar fi stat și în spatele acțunii din iarnă, când Șerif Kadour s-a urcat pe nocturnă și nu a coborât decât atunci când în zonă a ajuns primarul Lia Olguța Vasilescu.

Interesant este Șerif nu a solicitat ca Adrian Mititelu să ajungă la stadion, deși el era cel care trebuia să înscrie echipa în competiție, ci a insistat ca Olguța Vasilescu să fie prezentă, deși acesta nu avea nicio putere de decizie în privința echipei lui Mititelu.

În fapt, acțiunea viza atragerea de fonduri pentru clubul lui Mititelu, ajuns în insolvență și aproape de faliment.

Articol scris de Cosmin STAICU

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 26 Jul. 2013, 13:47 Actualizat: 27 Jul. 2013, 11:29 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă