În aceste zile, Timișoara trăiește un nou episod din războiul rece purtat de Marian Iancu cu oficialitățile locale. Patronul de la BKP a oferit, contra cost, 51% din acțiunile clubului edililor, însă până acum nu a primit niciun răspuns.
Toată această „corespondență” are și un termen limită pentru ca echipa să nu sufere: 31 martie, ziua în care trebuie depus dosarul pentru licențiere. În cazul în care autoritățile nu se asociază cu omul de afaceri, Marian Iancu spune că Poli nu va lua licența pentru Liga I. Omul care a fost artizan sau martor la toate performanțele, dar și prăbușirile alb-violeților, Jackie Ionescu, crede că Poli va fi, în cele din urmă, salvată.
Ați auzit și dumneavoastră ultimele zvonuri, ce credeți că se va întâmpla cu Poli Timișoara?
Ori patronatul, ori autoritățile o vor salva. A treia soluție nu există. Nu mai poate apărea nimeni. Lucrurile se vor aranja până la urmă, domnul Iancu va continua cel puțin până la finalul sezonului, iar autoritățile vor accepta să dea și ei ceva.
Dar sperați că se vor așeza lucrurile până pe 31 martie, când trebuie depus dosarul de licențiere?
Eu sper că da. Ar fi absurd să avem promovarea asigurată și să nu facem eforturile necesare ca să obținem licența. Pierderea licenței ar compromite ambele părți. Ar leza imaginea orașului și nici domnului Iancu nu-i va cădea bine în CV cu o a doua ratare a licenței.
Va fi mai bine dacă autoritățile vor avea 51% din acțiuni?
Nu știu dacă ei își vor asuma rolul de manageri ai clubului, este greu de anticipat. Ceea ce este important acum este să se unească ambele tabere, pentru a realiza criteriile de licențiere. Eu nu știu ce scrie în auditul acela, dar pot să spun doar că e păcat că Poli a ajuns din nou ca o valiză într-o gară. Depinde de bunăvoința altora. Clubul nu și-a regăsit statutul de echipă a orașului și a Politehnicii. Nici măcar numele nu l-a recuperat în mod official.
Care credeți că a fost cea mai mare greșeală a actualei conduceri?
O spun cu multă civilizație și prietenie… Au fost aduși prea mulți jucători scumpi pe datorie. Unii dintre ei au fost și inutili. Aceste cheltuieli au destabilizat clubul.
1 trofeu a cucerit Jackie Ionescu pentru Poli Timișoara: Cupa României în 1980
Articol scris de Radu FAUR