Polgar va fi legitimat, iar Gornic a fost reprimit la antrenamente

15 Apr. 2009, 14:34 Seria 2
Polgar va fi legitimat,** iar Gornic a fost reprimit la antrenamente

Norbert Polgar va avea drept de joc la UTA, începând de vineri, conform președintelui Comitetului Director, Giovanni Catanzariti. Fotbalistul a semnat un nou contract cu UTA, valabil până la finalul sezonului, documentul urmând să fie înregistrat vineri la la Federația Română de Fotbal.

 

„Lui Polgar i s-a făcut un contract ca și celorlalți jucători: până în vară, cu posibilitate de prelungire. Angajamentul său va fi înregistrat la FRF, iar dacă antrenorii au nevoie de el, va putea să joace în meciul cu ACU”, a declarat Catanzariti.

 

Mijlocașul Andrei Gornic a revenit de miercuri la antrenamentele echipei UTA, după ce în ultimele două luni s-a pregătit prin țară, cu diverse echipe, spre care a fost direcționat de Ionuț Chirilă. Andrei Gornic, care n-a evoluat nici un minut în meciuri oficiale în actualul sezon al ligii secunde din cauza unei probleme medicale, a fost reprimit în lot. Miercuri a efectuat un prim antrenament, iar pe parcursul săptămânii viitoare, antrenorii echipei arădene urmează să se pronunțe vizavi de relegitimarea sa.

 

În acest moment, singurul „dispărut” din lotul vechi al UTA-ei este juniorul Dan Puie, care nu s-a mai prezentat la club de la sfârșitul lunii ianuarie, dar există informații legate de faptul că în scurt timp va solicita și el să fie reprimit la antrenamente.

 

Altfel, Ionuț Popa a ținut să urmărească confruntarea dintre Mureșul Deva și FCM Târgu Mureș, disputată marți după-amiază, în cadrul etapei a 24-a a Ligii II, seria Vest. Tehnicianul Bătrânei Doamne a fost interesat de jocul formației din Deva, pe care UTA o va întâlni la Arad, în cadrul etapei a 30-a, în data de 16 mai.
 

 

articol scris de Sebastian ȘICLOVAN

 

15 Apr. 2009, 14:34 Seria 2
Pe aceeași temă