Piteștenii trag tare la antrenamente pentru a avea un nivel mai ridicat

18 Apr. 2012, 10:58 Seria 2
Piteștenii trag tare la antrenamente** pentru a avea un nivel mai ridicat

FC Argeș va sta runda viitoare pentru că ar fi urmat să joace împotriva celor de la Arieșul Turda, echipă ce s-a retras din campionat. În consecință, piteștenii vor câștiga meciul la masa verde cu scorul de 3 – 0 și vor ajunge să acumuleze 37 de puncte în clasament.

Piteștenii vor juca următorul meci abia miercuri pe data de 25 aprilie, atunci când alb-violeții vor întâlni pe teren propriu pe cei de la CSM Râmnicu Vâlcea. Conducerea piteștenilor consideră că această pauză a picat foarte bine la momentul actual.

„Vine bine această pauză pentru noi, fiindcă se simte oboseala în rândul jucătorilor, mai ales că am avut multe probleme de lot în această perioadă. O să tragem mai tare la antrenamente pentru că urmează niște meciuri foarte grele în campionat. Vine o perioadă dificilă și trebuie să tragem tare de noi pentru a ajunge la un nivel cât mai sus în întâlnirile grele pe care le vom avea”, a declarat Viorel Dumitrescu, antrenorul principal al echipei FC Argeș.

Pe aceeași lungime de undă a fost și Cătălin Barbu, managerul general al piteștenilor, cel care ne-a declarat: „Este o pauză foarte importantă pentru noi și va trebui să gestionăm foarte bine situația în această perioadă. Vine apoi meciul cu Râmnicu Vâlcea și trebuie să fim pregătiți pentru acel joc, după care vin confruntările cu echipele cu care ne luptăm pentru locul 3 și acolo va trebui să fim foarte bine pregătiți din toate punctele de vedere.”

Sursa: FC Argeș
Foto: Mihai Neașcu

18 Apr. 2012, 10:58 Seria 2
Pe aceeași temă