Înainte de a vă „delecta” cu un nou episod din „telenovela” de iarnă în Calea Aurel Vlaicu ne întrebăm (retoric, din păcate) oare de ce și cât va mai trebui să pătimească echipa baronului Neuman până a-și găsi drumul demn de tradiția și numele pe care-l poartă. Blestemul nu se mai risipește, cele relatate fiind mai degrabă demne de o comedie neagră decât de o tranzacție pe care cei implicați au catalogat-o cât se poate de reală și serioasă.
Rămăsesem la seara zilei de luni, când Iulian Olaru și investitorul neamț s-au întâlnit pentru prima oară față în față cu Giovanni Catanzariti. Din cele declarate de președintele UTA-ei, discuția a fost relaxantă, dar constructivă, așa că existau toate premizele ca actele să se semneze a doua zi, sau cel puțin ca lucrurile să avanseze în direcția pe care și-o dorește toată lumea și anume schimbarea acționariatului majoritar la gruparea „textilistă”. Numai că, marți, nu s-a întâmplat nimic, italianul nu a fost vizitat de nimeni la hotelul său, după cum a sunat înțelegerea verbală de luni seară. Mai mult, Gio nici nu-și mai amintește nici numele, sau prenumele, posibilului său partener de afaceri, așa că, până la urmă, poate fi vorba despre oricine, poate chiar despre un turist care a stat la o șuetă despre fotbal cu italianul de la UTA.
Nici Iulian Olaru nu dorește încă să dezvăluie identitatea neamțului, despre care se știe doar că ar fi din Stuttgart. Totuși, Olaru a făcut un pas. L-a contactat pe Catanzariti și i-a cerut să pună pe o foaie pretențiile sale și datoriile pe care le-a acumulat UTA. Această foaie semnată de Gio urmează a fi dusă personal de Iulian Olaru la Viena, acolo unde s-ar afla începând de marți omul de afaceri neamț. Actualul șef al „Bătrânei Doamne” stă pe gânduri, mai ales că a fost naiv nereținându-i numele celui cu care a discutat luni. În tot acest timp, Gheorghe Falcă dorește să se vadă și el cu președintele „alb-roșiilor”, însă e greu de crezut că primarul va scoate din joben o soluție salvatoare dacă tot a stat până acum pe fundul apei.
Concluziile le trageți fiecare dintre dumneavoastră, cu mențiunea că ați putea participa activ la ancheta de descoperire a identității neamțului de circa 50 de ani, din Stuttgart, care luni seara a mâncat la restaurantul hotelului President.
Sursa: Sport Arad